FCSB are în lot 3 „perle” noi, din academia clubului, care se vor antrena sub comanda lui Mihai Pintilii în cantonamentul „roş-albaştrilor” din Turcia. Mihai Stoica, managerul FCSB, a rostit numele jucătorilor în direct, la Orange Sport.
3 jucători din „cea mai bună generaţie” de la academia FCSB au fost luaţi de Mihai Pintilii în lotul cu care „roş-albaştri” au făcut deplasarea în cantonamentul din Turcia.
EXCLUSIV | 3 „perle” la FCSB. Mihai Stoica: „Cea mai bună generaţie”. Cine sunt jucătorii ajunşi sub comanda lui Pintilii
Mihai Stoica a anunţat că lotul FCSB s-a mărit cu 3 „perle”. Jucătorii fac parte din „cea mai bună generaţie” de la academia FCSB, iar Mihai Pintilii a vrut să-i vadă la lucru în cantonamentul din Turcia. Oficialul „roş-albaştrilor” a rostit numele celor trei jucători, în direct la Orange Sport.
Din academie, FCSB i-a luat în cantonamentul din Turcia pe Alexandru Maxim, un portar de peste 2 metri înălţime, David Popa şi Mihai Toma. Toţi trei jucătorii n-au împlinit, încă, 16 ani, dar stafful echipei consideră că potenţialul lor este unul foarte mare.
„Toţi copii pe care-i vor aminti fac 16 ani în curând, încă n-au făcut 16 ani. Sunt reprezentanţii celei mai bune generaţii din academia noastră, echipa de 2007. Cei născuţi în 2007. E vorba de Alex Maxim, portarul de 2 metri, de anul trecut s-a antrenat cu noi. Mihai Toma şi David Popa”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Mai mult, se pare că cei 3 jucători de mare perspectivă au şanse reale de a rămâne în continuare, după cantonament, în lotul echipei mari a FCSB. „Au reale perspective şi chiar ne gândim foarte serios să rămână în lotul primei echipei”, a mai spus Mihai Stoica.