A fost delegat: cine arbitrează CFR Cluj – FCSB. Arbitrul de rezervă va fi Kovasc

Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a stabilit cine va arbitra partida dintre CFR Cluj și FCSB, din etapa a 4-a a play-off-ului SuperLigii.

Sebastian Colțescu (46 de ani) a fost desemnat să conducă meciul dintre CFR Cluj și FCSB. El va fi asistat de Valentin Avram și Andrei Constantinescu. În sala VAR vor fi Radu Petrescu și Alexandru Vodă. Arbitrul de rezervă este Szabolcs Kovacs, iar observatorii de joc sunt Octavian Șovre și Eduard Alexandru. Gigi Becali a criticat public decizia lui Colțescu după meciul anterior, când i s-a anulat un gol lui Florinel Coman într-un meci terminat 1-1.

Doar Colțescu ne arbitra corect. Aseară mi-am dat seama că e clară treaba. Colțescu e un arbitru cu demnitate. Trebuia să îi spună lui Găman: ‘Du-te de aici. Eram la 3 metri, am văzut”, spunea Gigi Becali, în decembrie.

Nu mai sunt bilete pentru CFR Cluj – FCSB

Pentru ardeleni meciul este vital în lupta disperată de a reintra în lupta pentru cununa cu lauri, în timp ce roș-albaștrii se pot distanța sau pot păstra ecartul față de principalele urmăritoare.

La Cluj s-a creat și o emulație înaintea acestui meci, mai ales după ce s-a zvonit că Dan Petrescu (56 de ani) ar putea reveni pe banca fostei campioane chiar la acest meci. 

Una peste alta, fanii au luat cu asalt casele de bilete, iar tichetele s-au epuizat încă de joi.

Lasă un comentariu