Adi Mutu are un sfat pentru Gigi Becali: ”Trebuie să fim cinstiți!”

Adrian Mutu a plecat de la CFR Cluj, după umilința suferită de ardeleni în fața celor de la Corvinul Hunedoara, scor 0-4, în Cupa României.

Rămas fără contract, Adrian Mutu a fost întrebat dacă ar fi dispus să colaboreze cu Gigi Becali la FCSB. În răspunsul său, „Briliantul” a declarat că nu ar putea lucra alături de Becali, deoarece consideră că nu sunt compatibili.

În ceea ce privește opinia sa despre banca tehnică a FCSB-ului, Mutu a afirmat că Gigi Becali a găsit formula perfectă. Potrivit lui Mutu, Elias Charalambous și Mihai Pintilii au făcut o treabă excelentă în acest sezon la FCSB, iar el consideră că echipa merită să cucerească titlul în această stagiune.

Am zis că nu (n.r. nu va colabora niciodată cu Gigi Becali), pentru că nu suntem compatibili, nu are rost. Nu e vorba de asta (n.r. că Gigi Becali se implică la echipă). Oamenii ăștia doi, Elias Charalambous și Mihai Pintilii, sunt perfecți.

Băieții au găsit un echilibru, știu ce butoane să atingă, cu MM, care are multă experiență, cu Gigi care e liantul dintre ei. Au făcut o treabă bună, trebuie să fim cinstiți. Merită să ia campionatul. Meciul cu Universitatea Craiova a fost foarte important, superdecisiv, și l-au câștigat ușor”, a spus Adi Mutu la Fanatik.

Gigi Becali a dezvăluit recent că îi va dubla salariul lui Elias Charalambous, dacă FCSB va reuși să se califice în Champions League. În acest moment, tehnicianul cipriot încasează doar 5.000 de euro pe lună la FCSB.

Normal, prima data o să îi dublăm și lui salariu și o să îi dăm bani, de exemplu sute de mii pentru calificări. Mi-a plăcut un lucru enorm pentru care mă voi apleca în fața omului ăsta.

Eram cu MM și i-am spus eu în glumă, îi traducea MM: ‘Spune-i că la vară, după ce ne calificăm, o să îl ia arabii, îi vor da salariu două milioane’. El a zis ‘Și dacă dau două milioane, ce?’ A zis: ‘Păi, ce faci? Nu pleci?’. Și el a spus: ‘Spune-I lui Gigi așa: ce spune el, aia voi face, eu fac ascultate’.

Aici vorbim despre niște lucruri pe care oamenii nu prea le știu, decât oamenii duhovnicești. Din punct de vedere duhovnicesc, ascultare este ‘ce zici tu aia fac’. A vorbit despre mine ca de un duhovnic. Ascult ce zice el, dacă el spune să merg, merg, dacă el zice să stau, stau. M-a uns pe inimă”, a spus Gigi Becali la Prima Sport.

Lasă un comentariu