Adi Popa, OUT de la CSA Steaua: „Mi-am luat bagajele și plec acasă”

Adrian Popa (34 de ani) se desparte de CSA Steaua, club la care a evoluat în ultimele două sezoane.

Cu contractul ajuns la final astăzi, pe 30 iunie, Adi Popa s-a prezentat în această lună la reunirea lotului și a participat la cantonamentul echipei lui Daniel Oprița. Totuși, extrema dreaptă nu a ajuns la un acord cu CSA Steaua pentru prelungirea înțelegerii, astfel că acum este liber de contract.

Adi Popa, OUT de la CSA Steaua: „Mi-am luat bagajele și plec acasă”

Popa a confirmat despărțirea de CSA Steaua și a anunțat că va începe acum discuțiile cu alte cluburi.

„Nu voi continua la Steaua! Am discutat cu cei din club cât am fost în cantonament. Mi-am luat bagajele și plec acasă. Nu ne-am înțeles în ceea ce privește termenii noului contract. 

O să deschid discuțiile cu cei care m-au căutat și pe care i-am respins sau pus în așteptare până pe 30″, a spus Adi Popa, pentru Prosport.

Adi Popa s-a transferat la CSA Steaua în septembrie 2021, după ce anterior evoluase ultima oară la Academica Clinceni. „Motoreta” a strâns 48 de meciuri și a marcat 12 goluri pentru formația din Ghencea.

CSA Steaua a anunțat azi patru transferuri

CSA Steaua a anunțat azi patru noi mutări la echipă. În Ghencea vor evolua începând cu sezonul 2022/23 Adrian Frânculescu, David Maftei, Alexandru Boiciuc și Mario Topuzov.

„Patru noi jucători la Steaua!

Echipa de fotbal Steaua București a perfectat patru noi transferuri. 

Adrian Frânculescu, David Maftei, Alexandru Boiciuc și Mario Topuzov sunt noii jucători ai formației noastre pentru sezonul viitor”, se arată în comunicatul emis de CSA Steaua pe Facebook.

Lasă un comentariu