Adi Popa: „Steaua e numai una. Numele nostru e strigat in ambele ligi,, săgeți către fcsb

Adrian Popa (34 de ani), fotbalistul celor de la CSA Steua, a rememorat perioada petrecută la FCSB și a comentat disputa dintre cele două cluburi.

Adi Popa a ajuns pentru prima dată la Steaua, așa cum era numită la vremea respectivă, în 2012, când era transferat de Gigi Becali de la Concordia Chiajna, pentru 500.000 de euro. A câștigat numeroase trofee, inclusiv trei titluri de campion, a făcut parte din echipa care a eliminat Ajax în 16-imile Europa League, iar ulterior a fost vândut în Anglia, la Reading.Adi Popa: „Mihai Stoica nu m-a vrut la FCSB. Gigi Becali mi-a îndeplinit visul”

„Motoreta” a mai jucat o dată la FCSB, în sezonul 2019/2020, iar după un an a făcut pasul la CSA Steaua, în Liga 2. Deși ultima perioadă petrecută la FCSB a fost marcată de un conflict cu Gigi Becali, Adi Popa spune că nu are nicio problemă cu patronul vicecampioanei, care i-a îndeplinit visul de a juca la Steaua.

„N-am avut niciodată o problemă cu domnul Becali. Din contră, dânsul m-a vrut. În afară de Reghe, a fost printre puținii care m-au vrut, deși în club au existat foarte mulț, chiar nea Gigi mi-a spus. MM și alții pe acolo nu m-au vrut când am venit prima oară. Ziceau că-s mic sau alte scuze. Am avut noroc că nea Gigi s-a uitat la acel meci cu Brașovul, a văzut că am calitate și că pot face față. 

Cum pot să fiu supărat pe un om care, la vremea respectivă, când se numea Steaua și erau toți suporterii, îmi îndeplinise visul? Primii 5 ani s-a comportat foarte bine, n-am avut probleme să nă critice în presă”, a spus Adi Popa, la podcastul VictoryExtraTime.Adi Popa: „Steaua e numai una”

Adi Popa a făcut un exercițiu de imaginație și a spus cum ar vedea un duel între CSA Steaua și FCSB. Extrema „militarilor” a adăugat în glumă că formația din Liga 2 este cea mai iubită din România, având în vedere că numele său este strigat pe mai multe stadioane.

„Mai devreme sau mai târziu, cu siguranță se va întâmpla duelul Steaua – FCSB. Sper ca din vara aceasta să avem drept de promovare și să promovăm. Se poate întâmpla la anul în Cupa României, chiar dacă suntem în Liga 2.

Să facem un exercițiu de imaginație. Dacă am juca acum cu ei, categoric ar fi ei favoriți cerți. Noi am compensa prin dăruire diferența de valoare. Ei au atâția jucători de valoare, iar noi avem un lot pentru Liga 2, nu pentru câștigarea campionatului în Liga 1. E și diferență de buget, ei au 15-20 de milioane, noi avem 1,2 milioane. E o diferență enormă de calitate la jucători, dar orice e posibil.

Dacă am fi în Liga 1, s-ar putea mări bugetul și la noi. Acum depinde și de forma de organizare, dacă va fi o asociere cu un privat puternic. Dacă se va schimba Legea Sportului și rămâne la Minister, categoric nu va putea fi buget de 10 milioane, pentru că nu-ți permite legea. Ăsta e bugetul și trebuie să te încadrezi. Dacă vine un privat potent…

Sponsori în Liga 1? Cu siguranță ar veni. Eu cred că se vor mai clarifica foarte multe chestii și vor apărea și mai mulți sponsori și în momentul în care se vor mai termina din procese. Când se va termina și procesul cu palmaresul și o să se vadă clar unde e Cupa Campionilor, atunci nu o să mai spui că ăla e X sau Y. Steaua e doar una. Noi deținem definitiv și irevocabil brandul și numele. Ca să glumim acum, suntem cea mai iubită echipă din România. Nouă ne cântă numele pe mai multe stadioane. Și în Liga 1, și în Liga 2. Suntem mândri”, a mai spus Adi Popa.

Un comentariu la „Adi Popa: „Steaua e numai una. Numele nostru e strigat in ambele ligi,, săgeți către fcsb”

  1. Разрешение на строительство — это административный акт, выписываемый управомоченными органами государственного аппарата или субъектного управления, который дает возможность начать строительную деятельность или выполнение строительных работ.
    Разрешение на строительство на зарегистрированном участке формулирует правовые основания и регламенты к возведению, включая дозволенные виды работ, дозволенные материалы и приемы, а также включает строительные нормативные акты и наборы безопасности. Получение разрешения на строительные работы является обязательным документов для строительной сферы.

    Răspunde

Lasă un comentariu