Adi Popa, fostul jucător de la FCSB, transferat recent la rivala CSA Steaua, nu crede că echipa patronată de Gigi Becali mai poate rata titlul în acest sezon, însă, ca o părere personală, acesta și-ar dori ca FCSB să piardă derby-ul cu Universitatea Craiova din acest weekend de pe Arena Națională, iar campionatul să se relanseze cu această ocazie.
Totodată, Adi Popa își pune în cap și fanii dinamoviști și afirmă că își dorește ca gruparea alb-roșie să retrogradeze din nou în liga a doua, pentru că derby-urile Steaua – Dinamo ar produce iar o emulație fantastică în eșalonul secund.
„FCSB este foarte pragmatică, le-a lipsit când nu au câștigat titlul. Expeitrnaț este de opartea FCSB. Distanța este de partea lor. FCSB are mai multe atuuri și nu mai sunt meciuri. Urmăritoarele vor juca din nou între ele, e greu să cred ca Universitatea Craiova să câștige toate meciurile.
Și la egal, tot FCSB va fi campioană. E greu să câștige Craiova pe Arena Națională, după mulți ani în care nu a câștigat aici. Deși mi-ar plăcea să câștige Craiova, ca să se relanseze campionatul. Să vedem până în ultimele etape un campionat strâns, pentru locul doi, locul trei, dar valoarea este de partea FCSB-ului. Au jucatori buni, în formă, Coman, Olaru, sunt bine.
Sincer mi-aș dori să retrogradeze Dinamo, ca să mă întâlnesc din nou cu ei în liga a doua. Ca stelist îmi dorec să mai avem un derby în liga a doua. Nu le vreau răul. Ar fi o emulație din nou, dar nu cred că vor retrograda”, a declarat Adi Popa, la ProSport Live.