Adrian Porumboiu a reacționat când a aflat cine va arbitra derby-ul dintre Farul și FCSB, care poate fi decisiv în lupta pentru titlu.
În urma rezultatelor din etapa precedentă, vicecampioana s-a apropiat la un singur punct de lider, cu două etape înainte de finalul campionatului.
Un succes al echipei lui Gică Hagi ar duce titlul la Constanța, astfel că rezultatele din ultima etapă nu vor mai conta în economia luptei la titlu.
Meciul va fi arbitrat de la centru de Radu Petrescu, iar în cabina VAR va fi Ovidiu Hațegan.
Adrian Porumboiu: ”Nu mai e CCA, e Casa de Comenzi!”
„Dacă îl pune pe băiatul ăsta, n-am nimic cu el, dacă îi cere o echipă, e Casa de Comenzi, nu mai e CCA! Nu poți. La Colțescu e nota bene, trecutul lui întunecat îl cunoaște toată lumea. Faptul că și-a revenit, că arbitrează bine, e spre cinstea lui, dar existau destule, în trecutul nu prea îndepărtat. De 4-5 arbitrează perfect.
Pe când tu, dacă aduci la un meci dinăsta, un arbitru care a schimonosit o fază, a stabilit o campioană, să-l mai dai încă o dată să mai stabilească o altă campioană, e prea mult!
Colțescu a mai făcut meciuri praf, dar n-a stabilit direct, cum a stabilit acest Radu Petrescu. E greu, are probleme de comportament care-s dubioase. N-ai cum să-l dai! Dacă îl dai, înseamnă că e o problemă care n-are nicio legătură cu noțiunea de moralitate și o echitate perfectă pe care trebuie să o asiguri. Să fim serioși!”, a spus Adrian Porumboiu, potrivit Fanatik.