Dinamo contestă arbitrajul după derby-ul cu FCSB: Reacții dure din partea lui Adrian Porumboiu
Dinamo a ridicat semne de întrebare asupra arbitrajului după înfrângerea cu 1-2 în fața FCSB, pe Arena Națională. Cea mai controversată fază a meciului a avut loc în minutul 34, când „câinii” au solicitat un penalty la scorul de 1-1.
Sivis a centrat din partea dreaptă, iar Ngezana, deja avertizat cu un cartonaș galben, a fost surprins lângă Perica într-un moment în care mingea părea să-i atingă mâna. Arbitrul Istvan Kovacs nu a acordat penalty, iar VAR, condus de Sorin Costreie și Radu Ghinguleac, nu l-a chemat la monitor pentru o revizuire.
Porumboiu, atac dur la Vassaras
La o zi după meci, Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a oferit o explicație pentru decizia luată în derby, însă Adrian Porumboiu a reacționat vehement.
„Nu e de râs, e de plâns! Kyros Vassaras este un om de care am vorbit mereu pozitiv, dar acum a ajuns să creadă că e foarte deștept și că noi suntem proști. A venit el să ne explice ce se întâmplă cu mingea, că trebuia să se învârtească. Bă, ești nebun la cap? Explicația asta m-a lăsat perplex!
În mod evident trebuia sancționat! A fost un henț clar, iar Ngezana a apreciat greșit faza. Explicațiile date sunt exact ce au făcut toți președinții de comisii de arbitraj înaintea lui, mai puțin Igna și cei dinainte!
Eu îl detest pe domnul Vassaras pentru astfel de explicații. Mai bine tăcea! Nu trebuia să spună nimic, pentru că râd și curcile! Noi am fost arbitri și știm regulile jocului.
Regulile sunt clare: dacă ridici mâna și îți creezi un avantaj evident, trebuie să fii sancționat. Comunicatul e porcesc, pentru că ne ia pe toți la bășcălie și nu ne spune nimic” – a declarat Adrian Porumboiu pentru Fanatik.
Mihai Stoica: „Am revăzut faza de zeci de ori, nu îmi dau seama dacă e henț”
În tabăra adversă, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a susținut că faza nu a fost deloc clară și că arbitrul nu putea fi chemat de VAR conform protocolului.
„Protocolul impune ca VAR să intervină doar dacă e o greșeală evidentă. Eu am revăzut faza de zeci de ori și nu-mi dau seama dacă al nostru a atins mingea cu mâna. Dar sunt și unii care văd lucruri pe care oamenii normali nu le disting.
Sherlock Holmes a fost personaj fictiv, calmați-vă”, a scris Mihai Stoica pe Facebook.
Marius Avram: „Henț evident, Kovacs trebuia să acorde penalty”
Fostul arbitru internațional Marius Avram a avut o opinie diferită, considerând că Ngezana a comis henț și că Dinamo ar fi trebuit să primească penalty. Totuși, Avram a precizat că sud-africanul nu ar fi trebuit eliminat, deoarece hențul nu justifica un al doilea cartonaș galben.
Decizia de a nu acorda penalty-ul rămâne un subiect de dezbatere aprinsă, iar spiritele continuă să fie încinse în urma derby-ului de pe Arena Națională.