Adversara FCSB din preliminariile Conference League s-a întărit serios. Pe cine a transferat ȚSKA 1948 Sofia

Echipa din capitala Bulgariei ia în serios prima sa participare în cupele europene. 

Formația bulgară are un lot cotat la 15.90 milioane de euro, în timp ce jucătorii FCSB au o valoare de piață estimată la 31.38 milioane de euro

Clubul a fost înființat în 2016 și e la prima participare în cupele europene

În sezonul trecut al campionatului bulgar, ȚSKA 1948 Sofia a terminat pe locul al treilea (64 puncte), la mare distanță în spatele celor de la Ludogoreț Razgrad (85p) și ȚSKA Sofia (84p), dar a jucat și finala Cupei Bulgariei (1-3 cu Ludogoreț). Echipa a fost înființată, în 2016, de suporterii care s-au opus preluării clubului istoric de către miliardarul Grisha Ganchev, fostul patron al lui Litex Lovech, a urcat treptat din liga a patra și a promovat în prima divizie la finalul stagiunii 2019-2020. 

„Roș-albii” se află la prima participare oficială în cupele europene, deși clubul al cărei continuatoare se vrea are în palmares două semifinale de Cupa Campionilor Europeni (1966-1967, pierdută la rejucare în fața lui Inter Milano / 1981-1982, 4-3 și 0-4 cu Bayern Munchen) și o semifinală de Cupa Cupelor (1988-1989 / 1-2 și 2-4 cu FC Barcelona).

Deși meciurile de campionat le dispută pe Stadion Bistritsa din Sofia, care are doar 2.500 de locuri, cel mai probabil confruntarea cu FCSB va avea loc pe Vasil Levski National Stadium, cu o capacitate de 43.230 de locuriArena este una de tristă amintire pentru clubul lui Gigi Becali, care a pierdut la penalty-uri duelul cu Ludogoreț, în play-off-ul Champions League, în 2014, când Cosmin Moți a apărat două lovituri de departajare.

ȚSKA 1948 se bazează pe foarte mulți stranieri

În lotul lui Atanas Ribarski au rămas din echipa folosită în sezonul trecut brazilienii Johnathan, Pedro Santos, Heliton Santos, Henrique și Octavio, ucrainenii Hennadiy Hanyev și Yevheniy Serdyuk, capoverdianul Steve Furtado, congolezul Ryan Bidounga și tadjicul Parvizdzhon Umarbayev. De asemenea, în lotul echipei se găsesc nu mai puțin de șase internaționali de seniori bulgari, respectiv Georgi Rusev, Birsent Karagaren, Ivaylo Chochev, Daniel Naumov, Simeon Petrov și Radoslav Kirilov

În această vară, „Chervenite” i-au adus pe Thalis (27 de ani / mijlocaș ofensiv / Portugalia / Leixoes / liber de contract), Vidar Orn Kjartansson (33 de ani / atacant / Islanda / Atromitos / liber de contract), Pierre-Daniel Nguinda (27 de ani / fundaș dreapta / Camerun, Franța / Le Mans FC / liber de contract), Nedeljko Piscevic (28 de ani / închizător / Serbia / Borac Banja Luka / liber de contract), Tom Rapnouil (22 de ani / fundaș stânga / Franța / Toulouse / liber de contract), Erdenis Gurishta (28 de ani / fundaș dreapta / Albania / KF Vllaznia / liber de contract), Miki Orachev (27 de ani / fundaș stânga / Bulgaria / Lokomotiv Sofia / liber de contract), Emil Viyachki (33 de ani / fundaș central / Bulgaria / Slavia Sofia / liber de contract) și Antonio Vutov (27 ani / mijlocaș ofensiv / Bulgaria / Lokomotiv Sofia / liber de contract), în timp ce Stefan Tsonkov (28 de ani / fundaș central / Bulgaria / Hebar Pazardzhik / împrumut expirat) s-a întors la echipă după ce fusese împrumutat în sezonul trecut.

Conform presei bulgare, clubul s-ar afla în negocieri avansate cu Billel Omrani (30 de ani / ex – FCSB, CFR Cluj, Olympique Marseille) și Arnold Garita (28 de ani / ex – CFC Argeș, Châteauroux, Bristol City, Charleroi), care ar avea însă și oferte serioase din zona Golfului Persic. Tot în această vară, echipa s-a despărțit de Angel Bastunov, Lazar Marin, Carlos Ohene (Hebar Pazardzhik / contracte încheiate), Aleksandar Kolev (Krumovgrad / contract reziliat), Aleksandar Aleksandrov (retras din activitate), Mario Topuzov (CSA Steaua / împrumutat) și Sidcley (Dinamo Kiev / împrumut expirat).  

FCSB a efectuat doar trei transferuri în această vară

În perioada de mercato vară 2023, FCSB i-a transferat pe Damjan Djokovic (33 de ani / mijlocaș central / Croația, Olanda / Al Raed Buraidah / liber de contract), Alexandru Băluță (29 de ani / mijlocaș ofensiv / România / Puskas Akademia / liber de contract), Siyabonga Ngezana (25 de ani / fundaș central / Africa de Sud / 500.000 de euro), în timp ce Valentin Gheorghe (26 de ani / extremă stânga / România / Umraniyespor) s-a întors după împrumutul în Turcia. 

La capitolul plecări, „roș-albaștrii” i-au înregistrat pe Răzvan Oaidă (FC Rapid 1923), Iulian Cristea (FC Rapid 1923), Joonas Tamm (contract încheiat), Boban Nikolov (contract încheiat), Billel Omrani (contract încheiat), Deian Sorescu (Rakow Czestochowa / împrumut expirat), Sorin Șerban (Poli Iași / contract încheiat), Ovidiu Perianu („U” Cluj / împrumutat), Ianis Stoica („U” Cluj / împrumutat) și Alexandru Musi (Petrolul / împrumutat). 

Un comentariu la „Adversara FCSB din preliminariile Conference League s-a întărit serios. Pe cine a transferat ȚSKA 1948 Sofia”

  1. Разрешение на строительство — это официальный документ, выдаваемый управомоченными инстанциями государственного аппарата или муниципального самоуправления, который позволяет начать возведение или осуществление строительных операций.
    Порядок получения разрешения на строительство формулирует нормативные принципы и требования к строительным работам, включая допустимые категории работ, дозволенные материалы и приемы, а также включает строительные нормы и комплексы охраны. Получение разрешения на строительные операции является необходимым документов для строительной сферы.

    Răspunde

Lasă un comentariu