Afirmaţii explozive ale atacantului italian. Andrea Compagno săgeți către Mihai Stoica: „Nu ştiu cine este acest personaj!”

Andrea Compagno l-a pulverizat pe Mihai Stoica într-un interviu acordat lui Gabi Safta. Mihai Stoica a spus că Andrea Compagno nu joacă fotbal din pasiune. Declaraţia l-a enervat pe italian, care a avut o replică devastatoare.

Andrea Compagno a părăsit FCSB în acest an pentru a se alătura echipei Tianjin Tiger, unde a reușit să înscrie de cinci ori în șase meciuri. Într-un interviu, atacantul italian a dezvăluit că relația sa cu oficialii de la FCSB nu a fost una bună.

Andrea Compagno l-a pulverizat pe Mihai Stoica

„Nu mi-a plăcut ce am văzut în acea perioadă în care mă transferam în China, cu unul din club care să facă o declarație care în fotbal nu se vede vreodată. M-am gândit dacă să răspund sau nu. A vorbit de un băiat venit de jos, cu multe sacrificii și fericit pentru hotărârea luată.

Plecat de la un salariu de 400 de euro pe lună în liga a patra italiană…Eram fericit pentru decizia luată din punct de vedere sportiv și financiar și nu se merita ca un director să apară cu acea declarație să spună ceea ce a zis. Și pentru relația pe care am avut-o tot timpul cu el, dar asta e.

Sunt sigur că nici lui nu i-a plăcut ce a spus. A fost ciudat. Pentru relația pe care am avut-o. Când am devenit tată am primit mesaje de la toți, dar de la el nu. Mi-a părut puțin ciudat. Nu știu cine e acest personaj. Cel cu care am avut relația timp de doi ani sau cel care nu a așteptat nicio zi după ce am plecat pentru a face acea declarație contra mea?! Oricum, tata mi-a spus că în activitatea mea voi da de fel de fel de oameni”, a spus Andrea Compagno la podcastul Templul Sportului.

Andrea Compagno este în așteptarea medaliei de campion după ce FCSB a câștigat titlul în Liga 1. În acest sezon din Liga 1, Compagno a jucat în 18 meciuri și a marcat de 4 ori. După ce a ajuns în China, el a reușit să înscrie deja 5 goluri în 6 meciuri.

Compagno și-a felicitat foștii colegi pentru titlul câștigat în urma victoriei împotriva Farului și a exprimat dorința de a primi o medalie de campion. El a adăugat că decizia de a părăsi FCSB a fost influențată de relația sa cu Gigi Becali.

„Ar fi super, dar nu știu cum funcționează. Am scris foștilor colegi, antrenori, doctori. Sunt foarte fericit, cred că după noiembrie-decembrie am înțeles că o să fim campioni pentru că acest an nu era concurență. Era la nivelul superior, și anul trecut eram foarte buni, dar era o echipă mai bună ca noi, cu un fotbal foarte bun, Farul, dar anul acesta nu cred că a putut să se bată cu FCSB. A dominat din primul minut până în ultimul. Sunt fericit pentru suporteri și pentru tot orașul.

Eu sunt în China acum, băieții au făcut totul. Această schimbare pentru mine era obligatorie pentru că toată lumea știe cum a mers situația.

A fost un an și jumătate foarte bun pentru mine, era foarte important să schimb pentru că persoana cea mai importantă din clubul FCSB nu mă plăcea pe mine și am zis că nu rămân acolo degeaba, mai bine să schimb”, a declarat Andrea Compagno, potrivit sport.ro.

Lasă un comentariu