FCSB se află în acest moment pe locul doi în play-off-ul Superligii.
Vicecampioana României se situează pe a doua poziție cu 43 de puncte, la trei lungimi în spatele liderului Farul Constanța și la patru în spatele campioanei en-titre, CFR Cluj, care completează podiumul cu 39 de puncte.
Alex Bourceanu spune ce gândește: „Vreau să câștige FCSB. Problema e asta”
Alex Bourceanu a fost invitat în cadrul emisiunii „SuperFanii”. Cu doi moderatori permanenți prezenți, Mihai Mironică și Radu Buzăianu, fostul jucător FCSB a evidențiat faptul că și-ar dori să-i vadă pe „roș-albaștri” campioni.
Dar chiar și așa, Alex Bourceanu a fost sincer și a remarcat problema pe care o are FCSB. Retras din activitate în 2019 la Gloria Buzău, fostul închizător a precizat că încurcătura de la vicecampioană s-a produs în momentul în care nu a beneficiat de rotunjire la intrarea play-off.
„Eu vreau să câștige FCSB. Problema ei e că a intrat cu un punct în minus. Cred că FCSB poate juca fără probleme un meci cu tensiune”, a spus Alexandru Bourceanu la emisiunea „SuperFanii”.