Alex Chipciu, interviu pentru GSP : „La Steaua mâncam omletă, apoi intram pe teren! Corpul mă ajuta, azi recuperarea e importantă” + ce vrea să facă după retragere

Alex Chipciu, actualul mijlocaș al de la U Cluj, va împlini în mai 34 de ani, dar nu se gândește încă la retragere. Face însă pași către cariera de antrenor. A povestit cum și-a schimbat stilul de viață și de ce se simte împlinit cu ceea ce a reușit.

– Alex, după un scurt stagiu în Turcia urmează o perioadă dificilă, cu presiune, cu obligația de a lua puncte repede…
– Sunt obișnuit cu situațiile dificile. Chiar vorbeam cu niște colegi astăzi despre cum am început campionatul. Dacă luam niște puncte, poate vorbeam acum de play-off și de alte lucruri și eram mai relaxați. Un alt coleg îmi spune: «Da, Alex, însă e bine să mai fim și noi puțin stresați. Să ne fie și greu». Așa gândesc și eu.

– Jocul n-a fost rău, totuși puncte puține.
– Așa este. E frustrant pentru noi că avem așa puține puncte și, într-adevăr, m-aș lega de toți antrenorii pe care i-am avut. Cu Erik Lincar am început foarte bine, un miliard de ocazii. Foarte ofensivă echipa, dar nu aduna puncte. Lumea a rămas cu impresia că U Cluj este o echipă care s-ar putea bate mult mai sus. Și cu Neagoe, când a venit, am legat niște puncte, am urcat, iar pe final, când am avut jocuri bune, n-am mai adunat puncte. 

– Așa…
– E un paradox pentru că meritam mult mai mult. În același timp, este și o realitate și trebuie să ne adaptăm cu ea, să nu ne gândim la altele. Vorbeam și cu Laszlo Balint și mă gândeam și în timpul meciului. Au fost două echipe care nu sunt deloc pentru zona aia din clasament. Mi se par alții sub noi ca joc. Din păcate, asta e realitatea. Nu ne ajută să ne plângem.

Alex Chipciu: „Nu vreau să joc doar de dragul de a o face”

– Te-am urmărit, te văd și acum, mereu atent la detalii, atras de tactică, de discuții cu antrenorii. Te duci spre zona aia sau greșesc?
– Credeam că zici să fiu analist la televizor (râde). Nu știu dacă e devreme, eu am avut în cap să devin antrenor de foarte mult timp. Și la Sparta Praga când eram au fost meciuri în care n-am jucat, în Cupă, sau jucau alți jucători, ceva de genul acesta. Erau tineri și mi-a plăcut să le spun anumite lucruri care puteau fi de folos pentru ei. Clar îmi doresc să mai joc fotbal pentru că-mi place și mă atrage ideea asta. Cred că și la nivel fizic sunt încă bine. Iar dacă aș fi fost slab ca nivel fizic, n-aș mai fi jucat fotbal. E drept că nu mai sunt la cel mai bun nivel al carierei, nimeni nu mai e la 34 cum era la 23. În același timp, percepția mea aș vrea să fie corectă și să nu păcălesc, să joc doar de dragul de a juca. Eu le fac în paralel.

– Deci deja ai început studiile.
– Am început școala de antrenori și am terminat primul semestru. Vreau să mă fac antrenor și e posibil să mă și ajute ca fotbalist să văd lucrurile mai diferit din punctul de vedere al jocului. Ca jucător trebuie să fii și tu puțin conștient că orice antrenor pe care îl ai are filozofia lui și lucrurile pe care ți le spune sunt cele mai bune pentru echipă. Iar tu, ca jucător, trebuie să te adaptezi la treaba asta. Dacă eu gândesc ceva diferit, nu prea e OK ca idee, dar mereu am încercat să mă adaptez la fiecare antrenor pe care l-am avut.

Lasă un comentariu