Alexandru Băluță (29 de ani) a ales să semneze cu FCSB în perioada de mercato a verii, deși putea reveni la Universitatea Craiova.
Mijlocașul s-a întors în fotbalul românesc după o perioadă de trei ani petrecută în Ungaria, la Puskas Akademia. La nici măcar o lună după ce a devenit fotbalistul roș-albaștrilor, Băluță a remarcat o diferență mare între fosta sa echipă și cea actuală.
Alexandru Băluță întâmpină dificultăți în primele săptămâni petrecute la FCSB
Băluță a recunoscut că antrenamentele de la FCSB sunt mult mai solicitante decât cele desfășurate de formația maghiară. De altfel, este binecunoscut faptul că Thomas Neubert, preparatorul fizic al roș-albaștrilor, desfășoară sesiuni de pregătire foarte intense.
„E o perioadă grea, în care acumulăm. Sunt zile cu câte două antrenamente. Nu e ușor nici fizic, nici mental, dar, cu cât e mai greu, cu atât o să fie mai ușor în timpul cantonamentului.
M-am obișnuit aici, îmi place foarte mult pentru că se muncește din greu. Echipa are un potențial mare, sunt băieți foarte buni și cred că putem să facem lucruri mari anul acesta.
Din punct de vedere al antrenamentelor nu mi-a fost ușor. E o diferență mare între ce am făcut în Ungaria și ce fac aici. Sunt antrenamente mult mai intense, o mentalitate mult mai puternică aici.
De asta îmi și place foarte mult. Sunt sigur că vom avea realizări mari împreună. Poate tranziția a fost mai ușoară pentru că am mai jucat în Liga 1 și pe majoritatea jucătorilor îi cunosc, astfel că mi-a fost ușor să vorbesc cu ei și să mă înțeleg”, a spus Băluță, conform Sport.ro.
Gigi Becali s-a convins rapid de Alexandru Băluță
Acum câteva zile, Gigi Becali a fost întrebat despre adaptarea lui Alexandru Băluță și a oferit un răspuns clar.
„Au zis (n.r. cei din staff-ul tehnic) că este peste așteptări. Mi-au zis că nu se așteptau așa. Eu știam! Chiar să refereau la ceea ce eu spuneam, explozie.
Eu caut un mijlocaș care atunci când are un culoar, să urce cu mingea la picior. Asta face Băluță”, a spus Gigi Becali, în cadrul unui interviu.