„U” Cluj a dat lovitura în Giulești: victorie clară cu 2-0 în fața Rapidului
Universitatea Cluj s-a impus cu scorul de 2-0 pe terenul Rapidului, în etapa a 5-a din play-off-ul SuperLigii. Golurile „Șepcilor Roșii” au fost marcate de Ovidiu Bic, în minutul 44, și de Macalou, în minutul 77.
Chipciu, după victorie: „Îmi vine și acum să plâng după meciul cu Dinamo”
La finalul partidei, Alexandru Chipciu (35 de ani), veteranul clujenilor, a vorbit despre victoria din Giulești, dar și despre regretul meciului pierdut în fața lui Dinamo, scor 2-4, în runda precedentă.
„Când câștigi, atmosfera este frumoasă la echipă. M-aș lega mai mult de modul în care am jucat. În seara asta am câștigat în termenii noștri, la fel ca și în meciul trecut pe Giulești.”
Întrebat dacă există un secret în felul în care „U” reușește să învingă Rapidul pe terenul propriu, Chipciu a răspuns:
„Ăsta e fotbalul, nu cred că este ceva de sistem. E și frumos să joci meciuri pe Giulești, și cu imnul, îți și vine să cânți înainte de meci.”
Mijlocașul recunoaște că parcursul clujenilor în play-off nu a fost convingător:
„N-am arătat deloc bine în play-off, chiar dacă am acumulat 6 puncte. Sunt și cauze, au lipsit jucători importanți. Când nu-i ai pe Bic sau Nistor…, nu cred că sunt jucători din România la nivelul lor, sau câțiva la echipele importante.”
„Când pierzi meciuri, începi să realizezi ce ai făcut tot campionatul. Atunci conștientizezi munca pe care ai făcut-o. Acum ne-am întors la ce am jucat tot campionatul. Dacă jucam așa mereu, puteam să ne batem și la primele locuri.”
„Îmi vine și acum să plâng după meciul cu Dinamo, la cât de slab am jucat după ce am condus cu 1-0. Cred că noi și Dinamo am fost performerii campionatului.”
Chipciu, despre fanii Rapidului: „Sunt stelist de mic și Rapid era una dintre echipele pe care aveam ciudă”
Întrebat despre presiunea tribunelor din Giulești, Chipciu a recunoscut că atmosfera l-a motivat:
„Am avut presiune, dar aceasta te face să trăiești. Chiar dacă sunt stelist de mic și Rapid era una dintre echipele pe care aveam ciudă. E rivalitatea asta mare, dar suporterii te încarcă. Îți dau starea care trebuie.”
„Îmi pare rău că la Cluj Arena nu avem atmosfera asta, avem pista aia și nu sunt tribunele apropiate.”
Despre Șumudică: „Pot să mă cert și să mă împac cu el de 400 de ori”
Chipciu a fost întrebat și despre relația sa cu antrenorul Marius Șumudică, după scandalul din finalul sezonului regulat, când „U” învingea Rapid cu 2-1.
„N-am vorbit după acea declarație. I-am dat cred o dată mesaj că îi așteptăm în play-off. Chiar am vrut asta, nu am dat la mișto. Nu am răutate pentru niciun om pe lumea asta.”
„Am spus ce am spus atunci. S-a și legat de domnul Boc, partidele, a fost o nebunie. M-a deranjat foarte mult, dar a fost antrenorul meu. Cu domnul Șumudică am impresia că pot să mă cert și să mă împac de 400 de ori. Mi se pare un antrenor care a adus-o înapoi în luptă pe Rapid.”
După acest rezultat, Rapid coboară pe locul 6 în play-off, cu 28 de puncte, în timp ce „U” Cluj urcă pe poziția a 4-a, cu 32 de puncte.