Alexandru Musi, flash-interviu după primele 45 de minute din Dinamo – Craiova

Dinamo și Universitatea Craiova s-au înfruntat sâmbătă seară, de la ora 20:30, pe stadionul „Arcul de Triumf”, într-o partidă din cadrul etapei a doua a Superligii României.

​După primele 45 de minute, gazdele au intrat la cabine cu un avantaj confortabil, conducând cu scorul de 2-0. Alberto Soro a deschis seria golurilor în minutul 8, iar Alexandru Musi a dublat avantajul dinamoviștilor în minutul 29, fructificând o pasă venită de la Danny Armstrong.

​Situația oaspeților s-a complicat și mai mult chiar înainte de fluierul de final al primei părți. În minutul 45+6, arbitrul Istvan Kovacs i-a arătat cartonașul roșu lui Juraj Badelj, lăsând-o pe Universitatea Craiova în zece oameni.

Premieră în fotbalul românesc: Flash-interviu la pauză

​Un moment inedit a avut loc la finalul primei reprize, când Alexandru Musi a oferit un scurt interviu chiar înainte de a merge la vestiare.

​Declarația fotbalistului a fost următoarea:

”Nu vreau să vorbesc foarte multe, mai e o repriză. Nu mă interesează ce vorbește lumea, îmi văd de jocul meu, de echipa mea. Joc și fundaș, dau totul pentru Dinamo!”

Formațiile de start și rezervele

  • Dinamo (4-2-2-2):BellaarouchD. Irimia, Pascual, Stoinov, OpruțSoro, MărgineanArmstrong, CîrjanAl. Pop, Musi
    • Rezerve: Al. Roșca, Benavides, Opriș, Duțu, R. Radu, Cr. Mihai, Udosen, Al. Irimia, Mazilu, Tarbă, Hintsa, Karamoko
    • Antrenor: Nuno Campos
  • Universitatea Craiova (3-4-3):SavaAl. Crețu (cpt.), Stevanovic, BadeljTeles, T. Băluță, Anzor, WebsterD. Matei, Nsimba, Etim
    • Rezerve: L. Popescu, Al. Maxim, Bancu, Mora, M. Rădulescu, Rus, Screciu, Heri Tavares, Cicâldău, Baiaram, Băsceanu, Elisor
    • Antrenor: Filipe Coelho

Lasă un comentariu