România debutează în preliminariile CM 2026 cu o „dublă” împotriva Bosniei-Herțegovina și San Marino
România – Bosnia, programat vineri, la ora 21:45, se apropie cu pași repezi, iar atmosfera de pe Arena Națională se anunță incendiară! Toate biletele au fost vândute, astfel că peste 50.000 de suporteri vor lua loc în tribunele celui mai mare stadion al țării.
Basarab Panduru analizează duelul cu Bosnia
Absența lui Radu Drăgușin, accidentat, ridică un mare semn de întrebare în privința fundașului central care îl va înlocui alături de Andrei Burcă.
Basarab Panduru consideră că o soluție viabilă ar putea fi Adrian Rus și a analizat problemele de lot ale naționalei înaintea acestor două confruntări.
„Nu m-ar mira să joace Rus. Crezi că pentru Burcă e important cu cine se simte mai bine? Nu știu ce să zic. Cei de la FCSB sunt obosiți, iar Burcă vine totuși după ani buni la echipa națională.”
Fostul internațional a evidențiat variantele pe care selecționerul le are la dispoziție:
„Avem trei soluții în momentul de față: Rațiu, Bancu și Burcă. Rus și Burcă au mai jucat împreună, așa că s-ar putea să se ajungă chiar la Rus. Sunt anumite aspecte pe care trebuie să le iei în considerare.”
Panduru atrage atenția asupra problemelor din echipă:
„Eu nu ştiu dacă noi am mai fost în situaţia asta, de a avea atâţia jucători care au probleme, care au jucat mai puţin, care nu au jucat bine.”
„În linia de fund avem probleme, că nu-l avem pe Drăguşin, dar rămâne Raţiu, care e în formă, Burcă în Arabia şi Bancu, care e al nostru. Cei trei titulari ai noştri sunt Bancu, Raţiu și Burcă. Acolo va mai intra cineva lângă.”
În ceea ce privește mijlocașii și atacanții, Panduru a evidențiat câțiva jucători care se află într-o formă mai puțin bună:
„Marius Marin joacă, Stanciu joacă, Răzvan Marin e o problemă, rezervă mereu și intră puțin. Dacă joacă Man, e sub cel care era acum ceva timp, rezervă uneori, note mici, nu e în formă.”
„Drăguș are 7 minute de la începutul anului. Ianis alternează și el, când joacă și când nu. În față, cel mai în formă după cifre este Mitriță.”
Lotul României pentru meciurile cu Bosnia și San Marino
Portari:
- Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 30/0)
- Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0)
- Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0)
Fundași:
- Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 27/1)
- Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0)
- Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0)
- Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1)
- Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 37/1)
- Mihai POPESCU (FCSB, 0/0)
- Denis CIOBOTARIU (FC Rapid 1923, 0/0)
- Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 44/2)
- Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 46/6)
Mijlocași:
- Marius MARIN (Pisa | Italia, 28/0)
- Adrian ȘUT (FCSB, 4/0)
- Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 65/11)
- Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 79/15)
- Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 45/5)
- Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0)
- Dennis MAN (Parma | Italia, 33/9)
- Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 15/1)
- Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 21/4)
- Florin TĂNASE (FCSB, 18/3)
- Dennis POLITIC (Dinamo, 0/0)
Atacanți:
- Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 20/5)
- Denis ALIBEC (Farul Constanța, 41/5)
- Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 3/1)
România se pregătește de un debut important în preliminarii și speră la un start perfect în fața suporterilor!