Andrea Compagno (27 de ani), golgheterul lui FCSB din sezonul trecut, ar putea schimba campionatul în această toamnă.
Două echipe din Turcia, Gaziantep și Rizespor, sunt interesate de transferul lui Compagno, anunță jurnalistul Burak Ozdemir, de la publicația turcă Fanatik.
Gaziantep și Rizespor vor să-l transfere pe Andrea Compagno
Gaziantep, ultima clasată din Super Lig, a fost preluată recent de Marius Șumudică. Antrenorul român a adus deja doi jucători pe care îi cunoaște – pe fundașul stânga Junior Morais și pe portarul Florin Niță.
Rizespor, antrenată de Ilhan Palut, are 7 puncte acumulate în primele 4 etape din noul sezon și ocupă poziția a cincea în campionatul Turciei.
Fereastra de mercato din Turcia se încheie pe 15 septembrie, astfel că FCSB ar putea negocia transferul lui Andrea Compagno în următoarea săptămână.
În această vară, Gigi Becali spunea că este dispus să îl cedeze pe Andrea Compagno pentru 1,5 milioane de euro, exact aceeași sumă plătită de FCSB pentru a-l cumpăra pe italian de la FC U Craiova, în vara anului trecut.
„Am avut azi oferte pentru Compagno și Șut. Refuz eu vreodată banii? Eu am cerut 3 milioane pentru Șut. Au întrebat dacă îl dau cu două, am zis că nu. Despre Compagno au întrebat dacă îl dau cu 1,5 milioane. Da, îl dau cu 1,5 milioane. E ofertă din Rusia”, spunea Gigi Becali, pe 18 august, la Prosport Live.
- 2 goluri a marcat Compagno în cele 10 meciuri la FCSB din acest sezon
Gigi Becali l-a criticat pe Compagno după meciul cu UTA
Întrebat de ce l-a schimbat pe Compagno, Gigi Becali a explicat că decizia a avut legătură și cu eliminarea lui Pantea. Finanțatorul de la FCSB l-a avertizat totodată pe italian să nu mai simuleze și a transmis că Mihai Stoica va avea o discuție persoană cu vârful din Palermo.
„Schimbarea lui Compagno? Eram în mai puțini oameni și oricum Coman nu făcea faza defensivă. Lasă să fie Coman vârf, poate dădea un gol acolo.
Eu o să-i spun. Nu mai am timp și nu vreau să merg să fac morală fotbaliștilor. I-am zis lui MM să vorbească cu Compagno. Una, două, pac jos, pac jos. Ca dovadă că uite nu-ți mai dă. Are doi metri. Tu ce faci, te arunci jos?”, a spus Gigi Becali, la Digisport.