Andrei Nicolescu, după Unirea Slobozia – Dinamo 0-1:

Dinamo s-a impus la Clinceni, 1-0 cu Unirea Slobozia, pe un teren impracticabil. Nicolescu: „E polo, nu fotbal!”

Dinamo București a obținut o victorie importantă în deplasarea de la Clinceni, acolo unde a învins-o pe Unirea Slobozia cu scorul de 1-0, însă jocul a fost serios afectat de condițiile meteo.

Ploaia abundentă a transformat gazonul într-un teren greu practicabil, ceea ce a făcut ca spectacolul fotbalistic să fie aproape imposibil. Golul decisiv al partidei a fost înscris de Stipe Perica în repriza secundă, aducând „câinilor roșii” cele trei puncte.

Nicolescu: „Astfel de meciuri compromit fotbalul”

Președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, a criticat dur faptul că meciul a fost lăsat să se dispute în asemenea condiții, considerând că integritatea jucătorilor a fost pusă în pericol.

„Trei puncte foarte importante, dar nu trebuia să jucăm. Teoretic, un astfel de meci nu se poate juca. E polo, nu e fotbal! Noi trebuie să protestăm. Astfel de meciuri, cel puțin prima repriză, nu se pot juca. E o chestie în care compromitem fotbalul, compromitem cluburile. Nu mi se pare normal să se dea drumul în astfel de condiții la meci”, a declarat Nicolescu la 48TV.

Acesta a adăugat că intenționează să sesizeze și AFAN (Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori):

„Noi o să tragem un semnal de alarmă. O să văd și la AFAN. Și AFAN trebuie să fie responsabilă pentru securitatea jucătorilor. Nu poți să-i pui să joace în astfel de condiții. AFAN-ul le protejează interesele fotbaliștilor, dar când? Cred că toată lumea e responsabilă de asta.”

Chiar dacă a criticat starea terenului, Nicolescu s-a arătat mulțumit de faptul că echipa a reușit să câștige împotriva unei formații considerate mai mici, lucru pe care în trecut Dinamo îl rata frecvent.

„Punctele sunt foarte importante. Sunt foarte mulțumit că le-am obținut. Prima repriză, polo. A doua, un pic fotbal, un pic polo. Dar mă bucur că am învățat să luăm puncte cu echipele mici. Avem alt tip de rezultate, ceea ce ne arată că facem progres.”

Lasă un comentariu