Gigi Becali (65 de ani), patronul celor de la FCSB, a recunoscut în mai multe rânduri că se implică în deciziile pe care banca tehnică a ”roș-albaștrilor” le ia în timpul partidelor.
Dacă, în majoritatea situațiilor, cuvântul patronului a fost cel care a avut de câștigat, se pare că, la un moment dat, un fost antrenor al celor de la FCSB nu a vrut să urmeze ”ordinul” dat de Gigi Becali în timpul unei partide.
Giedrius Arlauskis: ”Gigi Becali a sunat să-l bage pe Bourceanu, dar Gâlcă l-a băgat pe Stanciu”
Giedrius Arlauskis (36 de ani) a dezvăluit că, în timp ce se afla pe teren într-un meci jucat de FCSB pe Arena Națională, Gigi Becali, patronul formației bucureștene, l-a sunat pe Constantin Gâlcă (ultimul antrenor care a reușit să aducă titlul de campioană la echipa ”roș-albastră”) pentru a-i cere acestuia să-l bage pe teren pe Alexandru Bourceanu.
Însă, portarul lituanian a mărturisit că Gâlcă, pentru a nu urma ordinul dat de Gigi Becali, a decis ca în locul lui Alexandru Bourceanu să-l introducă pe gazon pe Nicolae Stanciu.
”Ce ştiu, jucam pe Arena Naţională. Vorbim de atunci când era să pierdem campionatul. Ştiu foarte bine, la un meci a sunat Gigi să îl bage pe Bourceanu, mi se pare. Iar Gâlcă, să nu facă, l-a băgat pe Stanciu.
El făcea invers față de orice zicea Gigi. Poate nu era semnal. Dar voi sunteţi obişnuiţi”, a spus Giedrius Arlauskis, potrivit Fanatik.
La finalul sezonului 2014 / 2015, Constantin Gâlcă le-a adus celor de la FCSB titlul de campioană în Liga 1 (actuala SuperLiga), după o bătălie aprigă pentru acest trofeu pe care ”roș-albaștrii” au avut-o cu ASA Târgu-Mureș (echipă care, între rimp, s-a desființat).
Giedrius Arlauskis, de șapte ori campion în România
Giedrius Arlauskis a avut o carieră impresionantă ca număr de titluri câștigate. Lituanianul a câștigat de șapte ori campionatul în România, câte o dată cu Unirea Urziceni și FCSB și de cinci ori cu CFR Cluj.
De asemenea, Giedrius Arlauskis a cucerit de două ori Supercupa României, de fiecare dată cu CFR Cluj, Cupa și Cupa Ligii României, cu FCSB, dar și Cupa Rusiei, cu Rubin Kazan.