Derby-ul dintre FCSB și Dinamo este programat în etapa a doua din noul sezon al Superligii.
Până atunci, cele două rivale se vor duela cu FCU Craiova, respectiv Universitatea Craiova. FCSB va găzdui derby-ul și, momentan, nu s-a decis în privința stadionului care va găzdui partida.
Pentru că Arena Națională va fi gazda unui concert în acea perioadă, vicecampioana trebuie să găsească alt stadion pentru meciul cu marea rivală. MM Stoica, managerul general al celor de la FCSB, speră ca echipa sa să primească un răspuns pozitiv pentru arena din Ghencea.
MM Stoica: ”Prioritatea numărul unu este Ghencea”
Nu ar fi prima oară când FCSB înaintează o cerere pentru a juca un meci pe stadionul Stelei. Până acum, cei de la Clubul Sportiv al Armatei au refuzat de fiecare dată accesul vicecampioanei pe arena de 31.000 de locuri.
Ar exista și posibilitatea ca meciul să fie amânat pentru o dată ulterioară, când Arena Națională va putea găzdui din nou meciuri de fotbal.
„Așteptăm să primim răspunsuri pentru adresele trimse. Prioritatea numărul unu, pentru meciul cu Dinamo o reprezintă Ghencea, dar deocamdată nu avem niciun răspuns. Probabil că stadionul de la Arcul de Triumf e a doua variantă, dar ar fi păcat, dacă tot nu am fost băgați în seamă și nu s-a decis cât timp Arena Națională e închisă, măcar să jucăm undeva unde încap mai mult de 20.000 de spectatori.
Ar fi păcat, sperăm să se poată juca în Ghencea. Precedentele nu au fost pentru că nu exista cazul, acum e cazul. Ar fi ok pentru suporterii ambelor echipe, mai contează că e Ghencea sau e..? E vorba despre capacitatea stadionului”, a spus MM Stoica, la Orange Sport.
Arcul de Triumf și Târgoviște, celelalte variante ale celor de la FCSB
Pe lângă Stadionul Steaua și Arcul de Triumf, FCSB a anunțat recent că o altă variantă pentru meciurile de pe teren propriu este noua arenă din Târgoviște, care are o capacitate de 8.400 de locuri.
„Noi am făcut cerere să jucăm la Târgoviște, ce să facem? Dacă avem un primar ‘tralalache’ (n.r – se referă la Nicușor Dan). Doamne, iartă-mă, dar așa ceva numai în România se putea întâmpla. Dacă îl pui pe ‘tralalache’ primar, el face concerte.
Pentru ce am făcut stadionul, nu să jucăm fotbal? Ne-au spus de la Primărie că e concert pe Arena Națională. Și mai avem un stadion Ghencea, unde nu ne lasă Talpan să jucăm. Deci n-avem unde să jucăm în București!”, spunea Becali, la începutul lunii iunie.