FCSB a obținut doar o remiză, scor 2-2, în derby-ul cu CFR Cluj, disputat duminică seară în etapa a 8-a din SuperLiga României. Meciul a adus însă și o veste proastă pentru roș-albaștri: Daniel Bîrligea s-a accidentat și va rata convocarea la echipa națională.
Potrivit investigațiilor medicale, atacantul s-a ales cu o leziune musculară, iar perioada de recuperare îl va ține departe de teren.
Mihai Stoica a confirmat deplasarea lui Bîrligea la Belgrad
Managerul general al FCSB, Mihai Stoica, a explicat că fotbalistul va merge în Serbia pentru tratament specializat:
„Bîrligea va pleca mâine la Belgrad și sâmbătă va fi înapoi. Este o leziune musculară care nu este lângă tendon. Ratează echipa națională”, a declarat MM Stoica la Prima Sport.
Oficialul roș-albaștrilor a subliniat importanța atacantului în dubla cu Aberdeen, din preliminariile europene:
„Dubla cu Aberdeen era atât de importantă pentru noi… Bîrligea era singurul jucător care nu avea înlocuitor. O să spuneți că e Alibec, dar el nu și-a recăpătat forma sportivă. Nu puteam să riscăm să jucăm ambele meciuri fără Bîrligea”, a precizat Stoica.
Totodată, MM a amintit că există și alte soluții în atac, precum Miculescu sau Thiam, deși aceștia nu au fost în plan principal pentru confruntările europene.