Africa de Sud, lovitură dură în preliminariile CM 2026! „Nu jucați cu Ngezana” a devenit gluma fanilor
Naționala Africii de Sud, echipa pentru care evoluează Siyabonga Ngezana, a primit o veste proastă în campania de calificare la Cupa Mondială 2026.
Deși câștigase pe teren cu 2-0 împotriva lui Lesotho (21 martie), FIFA a dictat înfrângere la masa verde, după ce selecționata „Bafana Bafana” a folosit un jucător suspendat. Este vorba despre Teboho Mokoena, care acumulase două cartonașe galbene și nu avea drept de joc.
„Nu jucați cu Ngezana!” – avertismentul ironic al fanilor
Această decizie a complicat situația Africii de Sud în Grupa C, unde a coborât pe locul secund, la egalitate de puncte cu liderul Benin, dar cu golaveraj inferior.
Situația tensionată a generat și ironii pe rețelele sociale. Mulți suporteri au început să transmită mesaje amuzate către oficialii naționalei: „Nu jucați cu Ngezana!”, făcând aluzie la riscul de a repeta greșeala cu un fotbalist suspendat.
În realitate, Ngezana va lipsi oricum la meciul cu Zimbabwe (10 octombrie), deoarece este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Mai mult, selecționerul Hugo Broos nici nu l-a inclus pe fundașul lui FCSB în lotul preliminar pentru acțiunea din octombrie.
Africa de Sud, sub presiune pentru calificare
Pentru a ajunge la Mondialul din 2026, africanii mai au două partide decisive: cu Zimbabwe (10 octombrie) și Rwanda (14 octombrie).
Conform regulamentului, doar câștigătoarele celor 9 grupe obțin calificarea directă, în timp ce cele mai bune patru locuri secunde vor merge la baraj, programat în noiembrie.