Arbitrul danez Morten Krogh, delegat la România – Kosovo

UEFA a anunțat că danezul Morten Krogh va arbitra meciul România – Kosovo, programat vineri, de la ora 21:45, în cadrul Ligii Națiunilor. Krogh, în vârstă de 36 de ani și originar din Silkeborg, va fi asistat la cele două margini de compatrioții săi, Victor Skytte și Steffen Bramsen, iar al patrulea oficial va fi Lasse Graagaard.

Deși nu a arbitrat până acum naționala de seniori a României, Krogh a fost la centru în partida echipei U21 împotriva Ucrainei, desfășurată la EURO 2023, unde tricolorii au pierdut cu 0-1 pe Stadionul Steaua.

Krogh a mai arbitrat echipe românești precum CFR Cluj, în victoria 1-0 împotriva lui Șahtior Soligorsk din preliminariile Conference League, sezonul 2022/2023, și FCSB, în înfrângerea 2-3 cu Sparta Praga din preliminariile Champions League, sezonul 2024/2025. Meciul pierdut de FCSB a provocat nemulțumiri, după ce echipa cehă a condus cu 3-0 la pauză, iar FCSB a fost eliminată din competiție, în ciuda unei remize (1-1) în turul din Cehia.

„Aş putea să vorbesc despre arbitraj, pentru că a fost unul ostil. Dacă deja tu în primele secunde, când adversarul îi ridică piciorul în cap lui Ştefănescu, nu dai fault…  

Când avem cea mai bună perioadă, tu opreşti jocul pentru pauză de hidratare. A fost bătaie de joc. Să dai doar 5 minute de prelungire când suntem călare pe ei. Ei trag de timp şi tu nimic. Arbitraj ostil în tur şi în retur!”, declara Mihai Stoica, în august, după ce FCSB era eliminată de Sparta Praga cu Morten Krogh la centru.

Ce s-a întâmplat după FCSB – Sparta Praga. Crețu și Șut s-au dus la arbitrul Krogh

La finalul meciului din Ghencea, spiritele s-au încins. Mai mulți jucători de la FCSB au mers în dreptul brigăzii de arbitri pentru a cere explicații. Printre ei, Valentin Crețu și Adrian Șut, dar și preparatorul fizic Thomas Neubert.

Crețu a mers în dreptul arbitrului Morten Krogh, i-a transmis câteva cuvinte și a arătat cu degetul în sus. „O să te vadă Dumnezeu, cam asta îi spune”, a fost interpretarea lui Ciprian Marica după ce a văzut gestul lui Crețu, la emisiunea Studio Sport, de pe VOYO.

Pentru proteste, Valentin Crețu a văzut un cartonaș galben, în timp ce preparatorul fizic Thomas Neubert a încasat direct cartonașul roșu.

După ce au înfruntat protestele jucătorilor de la FCSB și au dat mâna cu cei de la Sparta Praga, arbitrii din Danemarca s-au îndreptat spre vestiare. 

Înainte de a intra pe tunel, oficialii nordici au fost protejați de Mihai Stoica și de mai mulți stewarzi. Managerul general de la FCSB a stat cu mâinile întinse în fața arbitrilor încercând probabil să blocheze obiectele aruncate din tribune.

Lasă un comentariu