Dumică seară, de la ora 21:00, se va disputa poate cel mai important meci din acest sezon de Superliga: Farul Constanța primește vizita FCSB-ului într-un duel ce s-ar putea dovedi decisiv pentru titlu.
Mihai Stoica, managerul general al FCSB, și-a exprimat dorința de a avea parte de un arbitraj corect și imparțial. Oficialul vicecampioanei a solicitat ca în camera VAR să fie delegat Ovidiu Hațegan, arbitru recunoscut pentru eficiența sa în utilizarea arbitrajului video.
„Eu nu atac pe nimeni, dar vreau doar atât, și o spun clar și răspicat: vreau imparțialitatea brigăzii de arbitri la finala campionatului! Asta vreau! Au fost multe greșeli, foarte multe greșeli împotriva noastră în play-off”, a precizat Stoica la Orangesport.
MM a adus în discuție mai multe decizii controversate luate de arbitri în meciurile recente, precum cele trei penalty-uri neacordate FCSB-ului în partida cu Universitatea Craiova (1-1, în tur), care au dus la pierderea a două puncte.
„Trei penalty-uri nedate la meciul cu Craiova, adică două puncte pierdute. Apoi ce s-a întâmplat în Giulești, două cartonașe roșii și două penalty-uri neacordate. Ieri am văzut un arbitraj excepțional, asta vreau și cu Farul.
Nu am ce arbitru (n.r. – central) să aleg, dar aș vrea foarte tare să fie Hațegan la VAR”, a mai spus MM.
FCSB și Farul Constanța se duelează, duminică, de la ora 21:00, în etapa cu numărul nouă din playoff-ul Superligii, pe stadionul din Ovidiu.
Cu o victorie în fața vicecampioanei, Farul își adjudecă titlul, în timp ce o victorie a FCSB-ului ar amâna deznodământul campionatului pentru ultima etapă.