FCSB – Dinamo se va juca peste mai puțin de o săptămână, pe 22 iulie, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1, dar stadionul pe care se dispută nu este încă stabilit.
Cei de la FCSB, care organizează meciul, au sperat că derby-ul se va juca în Ghencea și chiar au avut motive să spere, pentru că au primit un aviz pozitiv de la Ministerul Apărării Naționale.
FCSB – Dinamo s-ar putea juca pe ”Arcul de Triumf”
După ce ministrul Angel Tîlvăr a semnat documentele, FCSB a trebuit să încheie un contract și cu CSA Steaua, doar că aici au apărut probleme.
Reprezentanții Clubului Sportiv al Armatei au solicitat introducerea în contract a unei polițe de asigurare a gazonului în valoare de un milion de euro, pe care FCSB nu a acceptat-o.
Clubul lui Gigi Becali a propus, în schimb, să fie încheiat un act notarial prin care își asumă înlocuirea gazonului în cazul în care va suferi daune majore.
Negocierile sunt ”împotmolite” în acest moment, iar cei de la FCSB sunt presați de timp să anunțe pe ce stadion vor organiza meciul cu Dinamo, astfel că, în acest moment, ”favorită” pentru găzduirea derby-ului cu Dinamo este arena de la Arcul de Triumf.
Luni este ziua decisivă
FCSB trebuie să anunțe luni, pe 17 iulie, locul de disputare a jocului cu Dinamo, iar în aceeași zi este așteptată scoaterea la vânzare a tichetelor pentru derby, care vor fi mult mai puține dacă meciul se dispută pe ”Arcul de Triumf”, stadion cu o capacitate de 7.500 de locuri.
Până acum o săptămână, ”Arcul de Triumf” nici măcar nu era o opțiune pentru derby, pentru că nu fusese instalat încă sistemul VAR.
Problema a fost rezolvată și arena va găzdui în premieră un meci de primă ligă luni, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1, Dinamo – Universitatea Craiova.