Atac dezlănțuit al ultrașilor CSA la adresa FCSB: „S-a întors dosarul ‘Valiza’. Infractorii învață din greșelile trecutului”

Un grup de suporteri ai CSA Steaua au atacat FCSB, după ce Gigi Becali a anunțat transferul a doi jucători din prima divizie.

Aceștia au amintit de celebrul dosar ”Valiza”, în urmă căruia Gigi Becali a fost condamnat pentru că a încercat să le ofere prime pentru victorie jucătorilor unei echipe, într-un meci în care echipa lui nu era implicată.

Un nou dosar ”Valiza”?

Un grup de fani ai CSA Steaua, denumiți Fidelis Steaua, susțin că ultimele două transferuri anunțate de FCSB sunt doar manevre prin care aceștia încearcă să obțină șase puncte în ultimele două meciuri ale etapei.

Baba Alhassan, de la Hermannstadt și Luis Phelipe, de la Poli Iași, vor ajunge la FCSB din iarnă. Echipele de la care aceștia au fost transferați sunt fix echipele cu care FCSB se va duela în ultimele două etape ale anului.

Ei spun că astfel, prețurile trasferurilor au fost mărite artificial, iar o parte din bani nu sunt pentru cumpărarea jucătorilor, ci pentru cumpărarea meciurilor din ultimele două etape.

”Dosarul VALIZA revine! Infractorii învață din greșelile trecutului.

Nu se mai merge cu banii în valiză la echipe, ci lucrurile se fac „legal”. Înainte de a disputa meciuri directe, sunt cumpărați jucători de la cluburile adverse.

Sigur, unii ar spune că nu e nimic greșit atât timp cât cluburile își dau acordul pentru negocieri. Noi, în schimb, considerăm că aceste tranzacții tocmai înainte de jocurile directe, ridică multe suspiciuni.

Ne adresăm, de bun simț, următoarele întrebări:

  • vor mai „da tot pe teren” proaspeții achiziționați contra, practic, propriei echipe/club?
  •  vor mai juca în meciurile directe?
  • sumele vehiculate în cele două tranzacții sunt sumele reale? Sau cumpărătorul a plusat?
  • au fost tranzacționate și punctele din cele două apropiate întâlniri?
  • se iau toate măsurile pentru a influența scorurile/procentele din 2024 ale unui partid apropiat?
  • ar trebui LPF/FRF să intervină și să reglementeze și să sancționeze astfel de practici pentru a nu afecta fairplay-ul?

presa sportivă română există pe acest subiect?”, au spus cei de la Fidelis Steaua.

Firesc, un astfel de scenariu stă în picioare doar dacă FCSB va lua toate cele 6 puncte din aceste două meciuri. În caz contrar, se elimină orice suspiciune.

Lasă un comentariu