Mihai Pintilii (38 de ani) este antrenor principal de facto la FCSB, chiar dacă nu are Licență Pro, pentru că Leo Strizu (55 de ani) este folosit ca ”paravan”.
Mihai Pintilii, ceea ce s-a întâmplat deja în acest sezon cu antrenori ca Ilie Poenaru, Marius Croitoru sau Andrei Prepeliță, dar Gigi Becali (64 de ani) vrea ca fostul mijlocaș să continue pe bancă.
”Aveți vreo propunere de antrenor pentru Gigi Becali?”. Răzvan Burleanu a ”driblat” întrebarea
Pe Mihai Pintilii îl ajută rezultatele, iar Mihai Stoica a spus deja că a privit lista cu toți antrenorii români cu Licență Pro și nu a putut alege unul pentru FCSB.
În acest context, Răzvan Burleanu (38 de ani) a fost întrebat, după ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal de miercuri: ”Aveți vreo propunere de antrenor pentru Gigi Becali?”.
Președintele FRF a zâmbit când a auzit întrebarea și a preferat să nu ofere un răspuns concret.
”Până acum, am fost pus în situația de a-i face propuneri în ceea ce privește diferite cazuri care să fie deschise la comisii”, a spus Răzvan Burleanu.
FCSB are o singură înfrângere în Liga 1 cu Mihai Pintilii pe bancă
De la plecarea lui Nicolae Dică, moment care a coincis cu instalarea lui Mihai Pintilii ca antrenor principal, FCSB a disputat șapte meciuri în Liga 1 și a înregistrat șase victorii și o înfrângere, cu CFR Cluj, campioana en-titre.
Datorită parcursului din ultima perioadă, FCSB a reușit să urce în premieră pe podiumul Ligii 1 și va ”ierna” pe poziția a treia.