Cristi Balaj despre titlul de „Cel mai bun antrenor al anului 2024”: „Adevărul este undeva la mijloc”
Cristi Balaj, președintele CFR Cluj, a oferit în exclusivitate pentru Sport.ro o analiză a alegerii lui Elias Charalambous, antrenorul în acte al FCSB, drept cel mai bun tehnician al anului 2024 în cadrul mai multor gale și anchete.
Întrebat dacă poziționarea lui Charalambous pe primul loc este justificată, Balaj a explicat:
„Am fost tentat, sincer să fiu, atunci când am votat și eu, să-l pun pe primul loc, dar m-am oprit. Nu știu dacă am greșit sau nu. Din punctul meu de vedere, nu este suficient ca un antrenor doar să antreneze. El trebuie să decidă în totalitate atât primul 11 care intră în teren, cât și schimbările care se fac pe parcursul jocului. S-ar putea să fiu dezinformat, dar, dacă se întâmplă acest lucru, este și vina presei sportive, care a subliniat în repetate rânduri că nu el este cel care alcătuiește echipa sau cel care face schimbările.”
Când i s-a atras atenția că declarațiile presei sportive se bazează pe spusele patronului FCSB, Balaj a detaliat:
„Atât timp cât nu poți să expui și să decizi în cel mai important moment, în meciul oficial, în funcție de așezarea adversarului sau de calitățile tehnico-tactice ale adversarilor, mi-e greu să spun că, atunci când echipa câștigă, este doar meritul tău. Din acest punct de vedere a fost reținerea mea. În rest, am tot respectul față de el. Sunt convins că este un antrenor bun și sper să ajung să-l votez atunci când va decide cu adevărat primul 11 și schimbările în timpul unui meci.”
Balaj a subliniat însă că situația nu este una absolută:
„Sunt convins că adevărul este undeva la mijloc. Mi-e greu să cred că, dacă e așa cum spune presa și, uneori, și Gigi Becali, nu se sfătuiește totuși cu el. Charalambous îmi lasă impresia unui om echilibrat și cu foarte mare bun simț.”
Pe cine a votat Cristi Balaj drept cel mai bun antrenor din 2024
Președintele CFR Cluj a dezvăluit și opțiunea sa pentru cel mai bun antrenor al anului trecut:
„L-am ales pe Edi Iordănescu. M-am gândit la tot anul competițional. Eu m-am simțit mândru în 2024 când naționala a fost calificată la Campionatul European, unde am avut prestații mai mult decât onorabile. M-am simțit cu adevărat mândru când am avut posibilitatea să cânt imnul național pe stadioanele din Germania.”