Basarab Panduru dă de pământ cu FCSB

FCSB și Rapid, remiză spectaculoasă: 3-3 pe Arena Națională

Meciul dintre FCSB și Rapid s-a încheiat la egalitate, scor 3-3, într-o confruntare intensă din play-off-ul Superligii.

În ultima perioadă, mai mulți jucători ai campioanei României au acuzat oboseala acumulată în urma meciurilor disputate în Europa League. Cu toate acestea, Basarab Panduru nu s-a arătat impresionat de aceste explicații.

În urma acestui rezultat, FCSB a coborât pe locul trei, aflându-se la doar un punct în spatele liderului CFR Cluj.

Basarab Panduru: „Acum sunt obosiți?”

„Au șapte victorii și trei egaluri în zece meciuri. Acum, ce, s-au dus la meci și sunt obosiți? Și-au făcut programul exact cum au vrut. Au zis așa: ‘mergem acolo, în loc să facem antrenament, e mai bine ca fiecare jucător să aibă 45 de minute’. Deci ei au făcut exact ce este mai bine.

Dezavantaj este pentru toată lumea care joacă joi și are meci duminică, dar tu deja știai lucrurile astea, știai ce se întâmplă după joi, după deplasare. Eu aud prima dată acum, când nu reușești să câștigi meciul ăsta și spui că ești obosit.

(…)

Adică tu îmi spui mie că Dawa face preluarea aia acolo, Dawa vrea să dea două pase în stânga, una o dă în tribună de o ia Musi din tribună și una i-o dă în spate lui Radunovic pentru că e obosit? Da, au fost slabi la meciul ăsta, sunt de acord, dar nu poți să spui că de oboseală a făcut preluarea aia Dawa.”

Declarațiile lui Panduru au fost făcute la Prima Sport.

Meciuri tari în următoarea etapă

În următoarea etapă din play-off, FCSB va juca din nou pe Arena Națională, într-un derby de tradiție cu Dinamo. De cealaltă parte, Rapid va primi vizita celor de la Universitatea Craiova, într-un duel crucial pentru lupta la titlu.

Marius Șumudică: „Favorite la titlu sunt CFR și Craiova”

Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a vorbit la conferința de presă despre echipele care, în opinia sa, au cele mai mari șanse să câștige titlul în acest sezon.

„Am un feeling, cu tot respectul pentru acest club, FCSB, anul ăsta nu se vor putea folosi de coeficientul pe care-l au în Champions League. Cred că sunt favorite, în opinia mea. CFR Cluj și Craiova au șanse mari să câștige.

Asta este părerea mea și mă uit la lotul pe care-l au. Astăzi, FCSB a jucat cu cea mai bună echipă în afară de Olaru.”

Declarațiile lui Marius Șumudică au fost făcute la conferința de presă de după meci.

Lasă un comentariu