Becali, despre viitorul lui Rădoi pe banca FCSB

După remiza de 0-0 împotriva celor de la Metaloglobus, Gigi Becali a oferit detalii despre discuția telefonică purtată cu finul său, Mirel Rădoi. Deși debutul pe banca tehnică nu a adus o victorie, patronul s-a arătat mulțumit de controlul jocului și a ținut să își încurajeze antrenorul, care părea afectat de rezultat.

Posesia, singura tactică agreată de patron

Gigi Becali a subliniat că nu este interesat de așezările tactice sau de sistemele complexe, singurul său criteriu de evaluare fiind menținerea posesiei.

„Nu știu eu cu rombul. Nu mă bag eu în romburi. Nu mă bag, nu mă interesează. Eu l-am sunat pe Mirel și i-am spus finului să stea liniștit. Am avut mingea. Nu a intrat, asta este. M-am gândit că poate e dezamăgit, supărat. Eu nu sunt. Spuneam dacă sunt. Cât timp vom avea posesia și vom avea mingea, nu voi fi supărat. Pe mine asta mă interesează. Poate nu am dreptate, nu știu, am, nu am, spun ce mă interesează. Pe mine mă interesează să fie mingea la mine. Dacă faci asta, nu ai treabă. Mă gândeam că poate s-a supărat. Mirel le pune la suflet. L-am sunat ca să îl încurajez. El a spus că nu știe ce se întâmplă și de ce nu marcăm gol. M-a întrebat dacă cred că e ceva mental. Asta era dilema lui. I-am spus că s-au baricadat. Curajul vine din putere. Toți specialiștii spun că e vorba de mentalitate. Eu o țin pe a mea”, a declarat Gigi Becali.

Ultimatumul pentru cupele europene

Deși rezultatele din play-out nu par să îl îngrijoreze pe finanțator, acesta a trasat o linie clară: postul lui Mirel Rădoi depinde exclusiv de calificarea în cupele europene prin intermediul barajului.

”Mentalitatea vine din potență. Dacă poți, ai mental. Eu știu că se poate. Viața te taxează. Nu se pune problema de mental în meciul cu Metaloglobus. S-a schimbat antrenorul, suntem în play-out. Nu se punea problema să intrăm superficiali. Una peste alta, mingea dacă e la mine, eu sunt mulțumit. Eu i-am spus lui Mirel: nu am o problemă dacă nu câștigi play-out-ul. Problema mea e că vreau să construiești echipa care va juca acel baraj. Vom juca cu cine vom juca. Dacă nu câștigăm barajul din play-out, pleacă acasă”, a concluzionat acesta.

​Următoarea provocare pentru FCSB va avea loc vineri, 20 martie, de la ora 19:00, împotriva formației UTA Arad.

Lasă un comentariu