Becali sfat Tehnic pentru Mititelu

Ăsta e Becali, cu bune și cu rele, când nu vorbește despre echipa sa, dă sfaturi despre echipa altuia.

La finalul partidei, Gigi Becali s-a declarat impresionat de echipa pregătită de Nicolo Napoli (60 ani). Mai mult, omul de afaceri chiar i-a oferit o sugestie tehnico-tactică lui Adrian Mititelu (54 ani) pentru a ajunge în playoff.

Patronul FCSB-ului este de părere că dacă FCU Craiova s-ar întări în această iarnă cu un atacant central, pe profilul lui Andrea Compagno (26 ani), și în centrul defensivei, pot emite pretenții la primele 6 locuri.

„Echipa asta a Craiovei e echipă valoroasă. Eu nu fac complimente aiurea. Niciodată nu o să retrogradeze. O să vedeți câte meciuri vor câștiga. Au o singură hibă, dar nu mă bag eu. Dacă rezolva aia, o să vedeți cum vor câștiga 5 meciuri la rând. E echipă foarte valoroasă, nu valoroasă. Au probleme la fundașii centrali și probabil că au nevoie de un atacant de careu, cum îl aveau pe Compagno. FC U Craiova e echipă de locul 4, 5, 6. E posibil să o vedem chiar în play-off. O să vedeți! Dacă corectează greșeala pe care o fac. Nu spun eu care e hiba, nu fac eu așa ceva”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.

În urma succesului cu FCU Craiova, FCSB a urcat pe locul 6, cu 26 de puncte după 16 partidei. Cu două jocuri mai puțin decât celelalte adversare, roș-albaștrii se află la 15 puncte în spatele liderului Farul Constanța

Lasă un comentariu