Mihai Stoica (57 de ani), managerul general al celor de la FCSB, spune că mijlocașul Boban Nikolov (28 de ani) ar putea pleca în această iarnă.
În septembrie 2022, Gigi Becali a oficializat un transfer total surprinzător. Boban Nikolov, internațional din Macedonia de Nord, era înregimentat cu surle și trâmbițe. Mijlocașul a bifat apariții în doar 10 partide la FCSB, iar în disputa cu Hermannstadt, scor 1-0, singura din 2023, nu a prins lotul.
Mihai Stoica, despre situația lui Boban Nikolov: „Dacă are oferte, poate să plece”
„Boban nu mi-a zis nimic, a fost liber luni și marți. A venit târziu la echipă, nu a făcut pregătirea. Când vii după ce ai lăsat Italia acasă, chiar la Palermo, în barajul pentru Mondial, e normal să ai niște așteptări…
Se aștepta să joace mai mult. Dar la momentul ăsta, când e un jucător care termină contractul în vară, iar ceilalți au 3-4-5 ani din contract, e mai greu. Poate să joace în locul lui Olaru, lui Edjouma? Pentru că de Șut nu se discută în momentul ăsta, el e închizătorul.
Eu îl cred că e nemulțumit, dar nu e genul care să facă atmosferă proastă. Dacă are oferte, poate să plece. Discutăm miercuri”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.
Știți ce se întâmplă? E prima dată după mulți ani când avem toți jucătorii apți. Acum se mai trage de timp cu Ovidiu Popescu pentru că e prea mică distanța de la accidentare, dar poate juca și el.
– Mihai Stoica, manager general FCSB