Așa arată topul urmăritorilor de pe Instagram din Superligă.
Cu șapte ”titluri” de vicecampion în ultimii opt ani, Gigi Becali se poate ”lăuda” cu titlul de campion incontestabil pe… Instagram! FCSB adună, de departe, cei mai mulți urmăritori dintre echipele din Superligă.
La acest capitol, vicecampioană este Universitatea Craiova, care adună 65.700 de urmăritori la ora redactării acestui articol, la mică distanță de fosta campioană CFR Cluj, care este urmărită de 63.500 de conturi pe Instagram.
Nici campioana Farul Constanța nu stă rău la acest capitol, cu 57.000 de urmăritori. Nou-promovata Dinamo nu prinde nici măcar play-off-ul la acest capitol, dar are o cifră impresionantă de urmăritori: 49.500.
Așa arată topul urmăritori de pe Instagram din Superligă:
- 1. FCSB – 250.000 de urmăritori
- 2. Universitatea Craiova – 65.700 de urmăritori
- 3. CFR Cluj – 63.500 de urmăritori
- 4. Rapid – 58.900 de urmăritori
- 5. Farul Constanța – 57.000 de urmăritori
- 6. FCU Craiova – 54.400 de urmăritori
- 7. Dinamo – 49.500 de urmăritori
- 8. Universitatea Cluj – 23.500 de urmăritori
- 9. UTA Arad – 20.500 de urmăritori
- 10. Petrolul – 19.100 de urmăritori
- 11. Poli Iași – 12.700 de urmăritori
- 12. Oțelul Galați – 11.300 de urmăritori
- 13. FC Botoșani – 10.700 de urmăritori
- 14. Sepsi – 8.700 de urmăritori
- 15. FC Voluntari – 8.200 de urmăritori
- 16. Hermannstadt – 5.900 de urmăritori
Ce variante are FCSB pentru meciurile de pe teren propriu
Pe lângă Stadionul Steaua și Arcul de Triumf, FCSB a anunțat recent că o altă variantă pentru meciurile de pe teren propriu este noua arenă din Târgoviște, care are o capacitate de 8.400 de locuri.
„Noi am făcut cerere să jucăm la Târgoviște, ce să facem? Dacă avem un primar ‘tralalache’ (n.r – se referă la Nicușor Dan). Doamne, iartă-mă, dar așa ceva numai în România se putea întâmpla. Dacă îl pui pe ‘tralalache’ primar, el face concerte.
Pentru ce am făcut stadionul, nu să jucăm fotbal? Ne-au spus de la Primărie că e concert pe Arena Națională. Și mai avem un stadion Ghencea, unde nu ne lasă Talpan să jucăm. Deci n-avem unde să jucăm în București!”, spunea Becali, la începutul lunii iunie.