Când se va retrage Adi Popa, și unde vrea să își incheie cariera de jucător

Adi Popa are 35 de ani.

Adi Popa negociază un nou contract cu CSA Steaua, club la care a revenit în martie după ce a jucat la Concordia Chiajna în prima parte a sezonului.

Daniel Oprița, tehnicianul de la CSA Steaua, și-a reînnoit recent contractul și dorește să-l păstreze pe Popa pentru a beneficia de experiența sa atât pe teren, cât și în vestiar. „Motoreta” și-a exprimat dorința de a rămâne la gruparea din Ghencea indiferent de situația privind dreptul de promovare.

„Îmi doresc să rămân, am avut deja o rundă de negocieri cu cei de la club. Daniel Oprița are mână liberă și decide pe parte sportivă în ceea ce privește lotul. El mi-a zis înainte să intrăm în vacanță că vrea să continuăm și sezonul viitor, indiferent de obiectiv, că are nevoie de jucători ca mine, cu experiență, care să-i ajute și pe cei mici în vestiar, pe teren sau în afara lui.

Nu știu ce să zic despre dreptul de a promovare. Eu vreau să rămân aici indiferent. Am discutat, a fost o rundă de negocieri și așteptăm să vedem dacă se aprobă!”, a declarat Adi Popa, conform iAMSPORT.

Adi Popa despre retragere

În ceea ce privește planurile de retragere, Popa intenționează să mai joace un sezon. Wingerul a sugerat ca sezonul 2025-2026 va fi ultimul său „dans” pe teren și speră să se implice într-o funcție de conducere în cadrul clubului, deși încă nu a decis în ce departament. 

”Vreau, da, să fiu jucător încă un sezon. După, din sezonul viitor (n.r. – 2025-2026) aș vrea să trec într-o funcție în club. Ăsta ar fi ultimul sezon de jucat.

Nu m-am gândit și n-am luat în calcul în ce departament aș vrea să merg, vreau să

mai joc un an, ți-am zis”, a adăugat Adi Popa.

Cifrele lui Adi Popa

De la Reading la Ludogorets și înapoi la CSA, Adi Popa a trecut pe la 12 cluburi în cariera sa de jucător. În cei 18 ani pe teren, „motoreta” și-a trecut în CV:

  • 451 meciuri jucate
  • 63 goluri marcate
  • 84 pase de gol livrate
  • 32.017 minute prestate pe suprafața de joc

 

Lasă un comentariu