FCSB este echipa din SuperLigă cu cel mai puternic lot, dintre toate cele 16 cluburi.
Lotul campioanei României este evaluat la 36.850.000 de euro pe site-ul de specialitate Transfermarkt. FCSB, implicată în acest sezon în SuperLiga, Cupa României și Europa League, se confruntă cu un volum mare de meciuri, ceea ce îi determină pe antrenori să recurgă des la rotația jucătorilor. Totuși, această strategie nu dă întotdeauna rezultate.
Adrian Iencsi, în vârstă de 49 de ani, invitat la Digi Sport, a urmărit toate partidele FCSB-ului din acest sezon și a remarcat trei jucători capabili să facă diferența pentru echipă: Darius Olaru (26 de ani), Octavian Popescu (21 de ani) și Florin Tănase (29 de ani).
”La FCSB văd doar trei jucători care pot face diferența în orice moment: Darius Olaru, Octavian Popescu și Florin Tănase. Sunt mijlocași care chiar au calitate și pot rupe ritmul.
Daniel Bîrligea, a venit, da, dar e de câteva etape la echipă. E un marcator, e foarte bun, dar să îl vedem mai târziu.
La fel și Daniel Popa. Mie îmi place foarte mult Popa, dar din păcate nu a mai jucat de multe runde”, a declarat Adrian Iencsi, în cadrul emisiunii ”Liga Digi Sport”.
- 7 milioane de euro este cota de piață a lui Darius Olaru, potrivit Transfermarkt.
- 1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Octavian Popescu, potrivit Transfermarkt.
- 2,7 milioane de euro este cota de piață a lui Florin Tănase, potrivit Transfermarkt.
Gigi Becali vrea să mai aducă un atacant la FCSB
Campioana României a mizat pe David Miculescu drept înlocuitorul lui Daniel Bîrligea, în derby-ul FCSB – Rapid, după care l-a introdus pe teren pe Daniel Popa, de care patronul s-a declarat nemulțumit la final.
De aceea, Gigi Becali a anunțat că ar vrea să transfere un atacant în perioada de iarnă, care să fie concurentul vârfului pentru care a plătit două milioane de euro în vară.
”Nu e Bîrligea? Nu știu. Cred că ne mai trebuie un atacant, părerea mea, și probabil un fundaș central. Dar avem 4 stoperi, deci doar un atacant cred că ne-ar mai trebui. Nu pot să spun că avem jucători slabi”, a declarat Gigi Becali.
- Patru goluri în șapte meciuri sunt cifrele lui Bîrligea de la FCSB.
- Două milioane de euro este cota de piață a atacantului, conform transfermarkt.