Steaua a schimbat partenerul de pe fața tricoului de joc. A semnat un acord cu firma de pariuri Stanleybet, care îi ia locul ca sponsor principal companiei Get’s Bet.
Clubul Steaua a anunțat, într-o conferință de presă care a avut loc în această săptămână la Ghencea, că a semnat un nou contract de sponsorizare. În primele etape ale campionatului, roș-albaștrii nu au avut niciun sponsor pe tricouri, după ce contractul cu Get’S Bet a expirat. Atât fostul partener, cât și cel nou contribuie cu sume aproape identice la bugetul clubului, fiecare aducând 200.000 de euro pe sezon. Spre comparație, FCSB câștigă aproximativ 2,5 milioane de euro pe sezon din partea sponsorului Betano, o sumă de 12,5 ori mai mare decât cea obținută de rivalii din Ghencea, chiar dacă aceștia dețin brandul „Steaua” și toate simbolurile asociate.
Steaua nu are nici în acest an dreptul de a promova în Liga 1, ceea ce a stârnit furia suporterilor. Aceștia au organizat un protest înaintea meciului de marți cu CSM Reșița, solicitând clarificări și măsuri concrete pentru rezolvarea situației administrative a clubului. Totuși, doar câteva zeci de fani au participat la miting, restul fiind probabil dezamăgiți și obosiți de așteptarea unor acțiuni din partea Clubului Sportiv al Armatei.