Ce a cerut Nuno Campos, după Corvinul – Dinamo 1-1

Partida din etapa a VII-a a Superligii României dintre Dinamo și Corvinul Hunedoara s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Confruntarea disputată la Arad a fost deblocată în minutul 15, când Renato Espinosa a deschis scorul pentru hunedoreni. Karamoko a egalat pentru bucureșteni la scurt timp după pauză, însă echipa antrenată de Nuno Campos nu a reușit să preia conducerea și a încheiat meciul cu un singur punct.

În ciuda acestei remize, Dinamo se menține pe primul loc, având un golaveraj superior față de urmăritoare. La finalul confruntării, tehnicianul portughez Nuno Campos (51 de ani) a îndemnat la răbdare, explicând că fotbaliștii sosiți în această vară au nevoie de timp pentru a se integra complet.

Nuno Campos: ”Jucăm bine în momentul ăsta”

„În primele 15 minute nu am intrat prea bine, am fost puțin cam adormiți, cred că apoi am făcut un joc bun și am fi meritat alt rezultat. Bineînțeles că este mai dificil de la 0-1 să joci, echipa adversă s-a retras, cred că nu este un rezultat drept.

În partea a doua adversarul s-a apărat atât de jos încât trebuia să trecem altfel, să încercăm altceva, despre asta am vorbit la pauză. Cred că suporterilor noștri le-a plăcut meciul, noi ne-am propus altceva, dar până la urmă am luat un punct, am avut ocazii să marcăm al doilea gol.

Jucătorii sunt supărați în vestiar, dar sunt suficicient de puternici încât să treacă mai departe și să câștigăm etapa următoare. Unii jucători au ajuns cu puțin timp în urmă, mai avem nevoie de timp pentru a ajunge unde vrem, avem nevoie de concurență pe posturi. Jucăm bine în momentul ăsta, dar sunt convins că vom ajunge la un alt nivel în viitor. Adversarul nu pierduse, aveau cea mai bună apărare, am făcut destul ca să câștigăm acest joc”, a declarat Nuno Campos la flash-interviu.

Caseta tehnică a meciului:

  • CORVINUL: C. Sandu – F. Iacob, Ivancevic (F. Ilie 80′), A. Manolache, Neacşa (Hayatu 68′) – Hrezdac, Sergio Ribeiro (Cărăruş 61′) – Yeboah, Fabry (Goodlad 79′), D. Pîrvulescu – Espinosa (Gillard 62′). Antrenor: Florin Maxim
  • DINAMO: Bellaarouch – D. Irimia (S. Opriş 87′), Pascual, Stoinov, Opruţ – Armstrong, Alberto Soro, Mărginean (Verreth 68′), Cîrjan (Al. Pop 88′) – Hintsa (Diogo Pinto 68′), M. Karamoko. Antrenor: Nuno Campos
  • Au marcat: Espinosa (15′) / Karamoko (51′)
  • Cartonaşe galbene: Neacşa (29′), Yeboah (74′) / Pascual (58′), Alberto Soro (67′), Cîrjan (71′)
  • Arbitri: Andrei MoroiţăIonel Dumitru, Adrian Vornicu
  • Arbitri VAR: George GămanLucian Rusandu

Bucureștenii rămân lideri în clasament, adunând 14 puncte, în timp ce Corvinul bifează al patrulea rezultat de egalitate al sezonului și ajunge la 10 puncte, ocupând locul 6.

Lasă un comentariu