Remiză între FCSB și Fenerbahce în Europa League
FCSB și Fenerbahce au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată în cadrul etapei a opta din faza ligii Europa League. În timp ce gruparea turcă a reușit să își asigure calificarea în play-off-ul competiției, tehnicianul Domenico Tedesco s-a declarat nemulțumit de prestația elevilor săi.
Reacția lui Domenico Tedesco după meci
Prezent la interviurile de la Arena Națională, antrenorul italian a punctat slăbiciunile arătate de echipa sa pe parcursul celor 90 de minute, catalogând prestația drept un „meci prost”.
”Am făcut un meci prost. Am încercat să controlăm jocul la început. Astfel de meciuri pot fi încheiate dacă marchezi două goluri în primele 30 de minute. Am pierdut posesia în prea multe rânduri și am făcut prea multe greșeli. Adversarul nu și-a dorit victoria mai mult decât noi, doar că noi i-am invitat în joc. Sigur, e bine că ne-am calificat.
Am avut opt meciuri dificile. Le-am întâlnit pe Zagreb, Aston Villa, Stuttgart. Faza ligii s-a încheiat și ne uităm la ce urmează”, a declarat Domenico Tedesco, conform sursei citate.