FCSB își propune să salveze actualul sezon prin obținerea unei calificări în preliminariile Conference League. Drumul roș-albaștrilor, aflați pe prima poziție în play-out, implică victoria în două baraje succesive: primul împotriva unei formații din play-out, iar al doilea contra echipei clasate pe locul trei sau patru în play-off.
Deși Gigi Becali înclină spre un tehnician român, Mihai Stoica a subliniat în repetate rânduri preferința sa pentru un antrenor străin. În acest context, după plecarea lui Mirel Rădoi, atenția s-a îndreptat către Zeljko Kopic, actualul antrenor al lui Dinamo, considerat unul dintre cei mai apreciați tehnicieni străini din campionat.
Răspunsul lui Kopic: „Sistemul de la FCSB nu mi s-ar potrivi”
Întrebat direct dacă ar accepta să lucreze sub comanda lui Gigi Becali, tehnicianul croat a exclus această posibilitate, invocând diferențele de mentalitate și modul de organizare de la FCSB.
„Din poziția în care sunt acum, clar, nu. Din nou, spun că eu sunt antrenorul lui Dinamo și sunt cu inima și sufletul implicat aici. Am tot respectul pentru ce a construit la FCSB, pentru modul lor de lucru, dar eu nu m-aş vedea în acel sistem. Personalitatea mea nu mi-ar permite. Din aceste motive, plus munca mea la Dinamo, răspunsul este nu. Nu poți știi ce va fi peste 10 ani, lucrurile în fotbal se schimbă mereu, însă la cum mă știu, la cum sunt acum, clar nu”, a declarat Kopic, conform fanatik.ro.
Critici dure la adresa arbitrajului după meciul cu Universitatea Craiova
Pe lângă zvonurile despre un eventual transfer, Kopic s-a arătat extrem de nemulțumit de deciziile luate de brigada condusă de Szabolcs Kovacs în ultimul meci. Croatul a reclamat un ofsaid nesemnalizat la golul marcat de Nsimba.
„Am auzit experții de la televizor că e ofsaid. Am fost frustrat pentru prima oară, dar acum nu pot decât să râd. S-a întâmplat în fața mea. Ce pot să spun după meci, dacă toată lumea spune că e ofsaid? Nu e treaba mea să spun că e ofsaid, dar dacă experții spun nu e prima dată când pierdem din cauza arbitrajului într-un meci important. S-a întâmplat și cu Rapid”, a afirmat Zeljko Kopic la flash-interviu.
Detaliile tehnice ale confruntării
- Universitatea Craiova: L. Popescu – Romanchuk, Ad. Rus, Screciu – Mora, Cicâldău (Băluţă 79′), Mekvabishvili (Creţu 90′), Bancu – D. Matei (Băsceanu 79′), Etim (Nsimba 58′), Teles (Baiaram 46′). Antrenor: Filipe Coelho.
- Dinamo: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruţ – Soro (Mihai 50′), Gnahore, Milanov (Duţu 73′) – Musi (Ikoko 86′), Puşcaş (Pop 73′), Armstrong. Antrenor: Zeljko Kopic.
Partida a fost condusă la centru de Szabolcs Kovacs, asistat de Mihai Marius Marica şi Adrian Vornicu, în timp ce în camera VAR s-au aflat Cătălin Popa şi Lucian Rusandu.