Victor Pițurcă a anunțat că el și alte glorii ale clubului vor să preia conducerea. Steaua i-a ținut la distanță pe potențialii investitori și sponsori, chiar dacă printre pețitori au fost și nume mari din economie și din industria pariurilor.
CSA Steaua joacă încă o dată de pomană în liga a doua, nu are dreptul să promoveze și e doar un sparring partner pentru formațiile din campionat care își propun să urce în primul eșalon.
Sătul de situația în care se află echipa pe care o consideră urmașă a aceleia în care a jucat el, Victor Pițurcă a pronunțat un plan: el și foști colegi din 1986 să preia societatea, ajutați de afaceriști care să finanțeze demersul acesta. „Noi nu avem bani suficienți, dar putem găsi oameni care să își permită”, a spus Pițurcă.
Clubul Steaua nu este unul normal, ușor de vândut
Realitatea este că, oricât și-ar permite să investească oamenii aceia, ei tot nu pot să preia Steaua. Clubul nu este unul normal, ușor de vândut, e un departament din Ministerul Apărării Naționale blocat așa cum este acum.
Au existat în perioada recentă tratative cu frații Pavăl, proprietarii Dedeman, și cu Simion Apreutese, un afacerist implicat în transporturi. Apreutese a fost și sponsor al Stelei, el contribuia pentru sectorul de tineret.
Nimeni nu a avut succes în negocierile cu CSA. Dedeman și Apreutese s-au lovit de opacitatea Clubului Sportiv al Armatei. Nu le-au fost puse la dispoziție documente suficiente, nu le-a fost demonstrat clar statutul echipei și planurile în privința ei.
„Militarii” au preferat să păstreze echipa și marca, deși în felul acesta sunt opriți în liga a doua, Legea Sportului nu le permite să promoveze. Legea prevede că pot fi membre ale unor ligi profesioniste numai societăți de drept privat. CSA Steaua e o societate de drept public și e una dintre cele opt din liga a doua care nu pot să fie afiliate LPF, deci nu au voie să promoveze.
La Steaua e greu de intrat și ca sponsor, nu numai ca acționar. Au existat la un moment dat discuții cu Superbet. Nimeni din club nu a putut să-și asume semnarea contractului și afacerea a picat, firma de pariuri s-a săturat să tot trateze fără rost.
„E un club în care e greu și să cumperi echipament, nu se știe cine trebuie să semneze, câte semnături sunt suficiente”, povestește un furnizor. CSA e a 11-a în liga a doua și tocmai a primit în Curtea de Apel confirmarea că este urmașa Stelei reale, câștigătoarea Cupei Campionilor în 1986.
Clona este cesea