Ce buget are Dinamo în acest sezon și care e direcția clubului

O analiză detaliată a situației financiare de la clubul Dinamo a fost prezentată de un oficial de top al echipei, chiar înainte de deschiderea sezonului competițional 2026-2027.

Dan Gătăianțu, directorul financiar al grupării din Ștefan cel Mare și cel care din luna aprilie ocupă și funcția de președinte al Consiliului de Administrație, a oferit un interviu în exclusivitate pentru publicația FANATIK. Acesta a oferit clarificări despre starea actuală a echipei și a trecut în revistă transformările prin care a trecut clubul în ultimii ani, făcând referire și la problemele majore lăsate în urmă de managementul din perioada „Cortacero”.

Detalii oferite de conducerea executivă despre bugetul clubului

Dan Gătăianțu activează ca CFO (Chief Financial Officer) în structurile clubului Dinamo de o perioadă lungă. În aprilie 2026, atribuțiile sale s-au extins prin preluarea conducerii Consiliului de Administrație, moment care a coincis cu numirea lui Andrei Nicolescu în poziția de președinte executiv. În dialogul cu jurnaliștii FANATIK, oficialul dinamovist a radiografiat realitatea economică a clubului.

​De ce crezi că e important ca suporterii lui Dinamo să cunoască toate aceste aspecte financiare?

– În ultimii 3 ani și jumătate am considerat că e importantă transparența pentru că tot acest proiect a venit cu o încărcătură istorică foarte mare și e bine să facem o analiză la aproape 4 ani distanță de la demararea lui. Mai ales că unele informații au fost distorsionate, arătate din alte perspective și poate nu au fost înțelese cum trebuie și vrem să avem o voce cât mai clară în spațiul public.

​Se observă o evoluție evidentă în managementul clubului comparativ cu momentul în care actuala echipă administrativă a preluat frâiele.

– Intrăm în anul 4 al acestui proiect și dacă ne amintim de unde am plecat și în ce situație era Dinamo și cum e acum cred că o diferență uriașă. În 2023 cred că veniturile lui Dinamo erau undeva la 3,5 milioane de euro.

Încasări substanțiale realizate în anul 2025

​Cum au stat lucrurile sezonul trecut din acest punct de vedere?

– În 2025 am avut o cifră de afaceri de 44,5 milioane de lei, adică 8,5 milioane de euro, aproape de 3 ori mai mare. 39 de milioane de lei au fost venituri din activități operaționale precum vânzarea de bilete, publicitate, drepturi TV și alte activități comerciale. Eu zic că este incomparabil față de momentul în care această echipă nouă a venit la Dinamo.

​Cum a fost situația atunci?

– În 2023 am avut un profit de 1,5 milioane de euro pentru că au fost șterse acele creanțe chirografe din procedura de insolvență, în valoare de 4,7 milioane de euro. În realitate, din punct de vedere financiar clubul a fost și atunci pe minus cu 2,9 milioane de euro.

Bilanțul pierderilor din ultimii trei ani și investițiile realizate

​În anul următor?

– În 2024, noi am avut o pierdere de vreo 4 milioane de euro, iar în 2025 au fost 5 milioane de euro în contul de profit și pierdere. Asta eu cred că arată două lucruri: dorința și investiția acționarilor pentru a crește performanța administrativă și sportivă a lui Dinamo. Sunt totuși 12 milioane de euro între 2023-2025.

​Câți bani au investit acționarii la Dinamo până în acest moment?

– În total până acum pe tot parcursul proiectului, din Red&White am virat la Dinamo peste 17 milioane de euro. Am început acest proiect în februarie 2023. Înseamnă peste 4 milioane de euro în fiecare sezon.

Gestionarea obligațiilor financiare din trecut

​Ce dătorii avea Dinamo în momentul în care ați venit?

– Clubul a venit și cu niște datorii istorice. Când am venit la Dinamo, clubul avea datorii de 10 milioane de euro, dintre care 7,5 milioane de euro erau cuprinse în procedura de insolvență. 2,5 milioane de euro au fost datorii curente care au trebuit achitate. Din procedura de insolvență au fost plătite 2,5 milioane de euro, iar diferența de 5 milioane de euro au fost creanțele șterse din procedură. Și procedura de reorganizare și onorariile către RTZ ajung undeva la un milion de euro. Când am promovat în SuperLiga au fost mai multe interdicții la transferuri în legătură cu 5 jucători, ceva necunoscut pentru noi și a trebuit să plătim vreo 400.000 de euro.

Cum caracterizezi perioada în care clubul a fost în insolvență?

– Primii doi ani ai acestui proiect au fost doi ani în care a trebuit să gestionăm o criză, să facem curat la Dinamo și să resetăm clubul din toate punctele de vedere. Era dificil ca Dinamo să reușească mai mult pentru că lipsea orice bază. A trebuit să reconstruim totul de la zero. Sezonul 2025-2026 a fost primul în care am reușit să pregătim totul într-un context de performanță și în care am depășit această perioadă de tranziție.

Planurile comerciale pe termen scurt și strategia de dezvoltare

​Care este strategia de business pe termen scurt?

– Acum ne putem concentra pe performanță și să arătăm asta și în cifre pentru că ce s-a întâmplat până acum nu e un mod sustenabil pentru Dinamo. Nu putem să avem în fiecare an 3-4-5 milioane de euro pierderi. Și cu toate astea, Dinamo nu a vândut jucători deși au existat oferte importante precum cea de 4,5 milioane de euro pentru Cîrjan. E vorba de fair-play-ul financiar pe care trebuie să îl respectăm și cei 8 indicatori ai FRF care arată cât de sănătos e un club din punct de vedere financiar. Noi ne-am situat abia în categoria a treia conform acestor indicatori. Dinamo trebuie să devină autosustenabilă.

​Cum vor arăta lucrurile din punct de vedere financiar pentru sezonul viitor?

– În 2026 vom avea creșteri pe toate liniile de business. Veniturile din publicitate, bilete și drepturi TV vor fi cu 20-30% mai mari decât în 2025. Deci pentru 2026 cred că o să ne situăm între 12-13 milioane de euro venituri, iar cheltuieli sunt la un nivel similar cu 2025, iar pierderile să fie situate undeva între 1 și 2 milioane de euro. În 2027 din punctul meu de vedere trebuie să fim pe zero, iar apoi Dinamo să facă profit.

​În privința cheltuielilor?

– Anul trecut am avut cheltuieli totale de 70 de milioane de lei, adică 13,5 milioane de euro. Din punct de vedere al salariilor, cred că suntem la același nivel ca anul trecut. În 2025 salariile în total au atins suma de 7,3 milioane de euro, iar în acest an cred că vor depăși puțin această sumă.

​Dinamo devine din ce în ce în ce mai interesantă și pentru sponsori…

– La nivel de sponsori, Dinamo cred că va încasa cu 20-30% mai mulți bani, însă consider că potențialul de creștere e mult mai mare. Dinamo a primit în 2025 din partea sponsorilor 2,2 milioane de euro, iar în 2026 cred că vom atinge 2,8-3 milioane de euro. Lucrăm și cu un consultant strategic și vrem să ridicăm ștacheta. Deja lucrăm la bugetul pentru 2028.

Date cheie din bilanț:

  • Peste 17.000.000 de euro reprezintă finanțarea totală direcționată de compania „Red&White” către club în decursul ultimilor patru ani.
  • Aproximativ 3.000.000 de euro reprezintă obiectivul financiar pe care conducerea vizează să îl atragă din contractele de sponsorizare pentru noul sezon.

Lasă un comentariu