Ce riscă România, după ce UEFA a deschis o procedură disciplinară cu 6 capete de acuzare

România a câștigat partida cu Kosovo, din preliminariile EURO 2024, scor 2-0.

România riscă suspendarea terenului, după incidentele de la meciul cu Kosovo

Meciul a fost întrerupt aproximativ 40 de minute, iar UEFA a anunţat deschiderea de proceduri disciplinare împotriva Federaţiei Române de Fotbal, ca urmare a incidentelor din tribunele Arenei Naționale.

Mulți s-au întrebat dacă „Tricolorii” pot pierde la „masa verde” confruntarea, însă acest lucru este exclus, pentru că meciul a fost dus la bun sfârșit.

Pentru comportamentul suporterilor de la „Uniți sub Tricolor”, naționala lui Edi Iordănescu riscă să aibă terenul suspendat pentru ultimele două partide pe care le mai are de disputat pe teren propriu în această campanie de calificare la EURO 2024, cu Andorra și cu Elveția.

Presa din Kosovo a scris despre sancțiunea pe care ar putea să o primească FRF din partea UEFA, după ce forul european a anunțat cele 6 capete de acuzare.

„Casa fotbalului european a deschis o anchetă împotriva românilor, cu 6 acuzații. Primele 3 sunt cele mai grave pentru România, care, dacă va fi găsită vinovată, riscă să joace acasă fără spectatori împotriva Andorrei, pe 15 octombrie, și chiar împotriva Elveției, pe 21 noiembrie, în ultimul meci de calificare.”, scriu jurnaliștii de la Gazeta Express.

Florin Prunea (55 de ani) a vorbit pe marginea celor petrecute pe Arena Națională și crede că România va primi o etapă de suspendare a terenului.

„Sunt foști președinți de federații la UEFA, care cred că vor judeca în spiritul regulamentului. Eu cred că vom juca un singur joc fără spectatori. Noi eram sub monitorizare, ni se închisese o parte de stadion”, a afirmat Florin Prunea, la Digi Sport.

Capetele de acuzare ale UEFA după România – Kosovo 2-0:

  • Mesaje provocatoare de natură ofensatoare (bannere ilicite, nu doar „Kosovo e Serbia”, ci și „Basarabia e România”)
  • Mesaje provocatoare de natură ofensatoare (scandări ilicite)
  • Comportament rasist
  • Aprinderea de torțe
  • Aruncarea de obiecte pe teren
  • Blocarea zonelor de acces publice

Cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo i-a pus la punct pe jucătorii naționalei, după meciul cu România

Kosovo a pierdut meciul cu România, scor 0-2, din Grupa I a preliminariilor EURO 2024, astfel că șansele la calificare sunt aproape imposibile. 

Imediat după meci, Edon Zhegrova (24 de ani), legitimat la Lille, a pus rezultatul pe seama problemelor interne din FFK (Federația de Fotbal din Kosovo). Declarațiile sale au primit o replică dură din partea Qeqei Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo. 

Krelani, prezență constantă în emisiunile sportive din Kosovo, cu peste 110.000 de urmăritori pe Instagram, a transmis pe rețelele sociale un mesaj dur – acela că actualii jucători ar trebui să se retragă de la echipa națională. 

„Nu pot să îl iau în serios pe acest jucător (n.r. Zhegrova). Egocentrismul tău pe teren a fost problema, sau FFK? Eventual, pentru meciurile viitoare, voi începe urgent pregătirile pentru ceremonia de retragere a mai multor jucători de la națională.

Ca să ne convingeți că meritați tricoul țării, trebuie să jucați pe teren cu dovada că sunteți opusul celor care vă conduc în afara terenului. Despre problemele interne ale FFK (care sunt multe) vorbește un jucător care a pus cândva condiții ca să treacă de la U21 la naționala mare?

Ați observat cum unii, imediat după meci, încep să-și menționeze patriotismul, realizările, războiul și sacrificiile poporului? Are federația probleme? Tone.

Dar motivul numărul 1 pentru care avem aceste rezultate este că tipi ca Zhegrova și alți colegi cred că sunt șefii federației, în timp ce federația crede că joacă pe teren. Convocați jucătorii care au minute! Fotbalul e despre fapte, statistici. Ajunge cu rezerviștii!”, a scris Krelani, conform presei din Kosovo. 

25 martie 2023

  • ora 19:00 | Belarus – Elveția 0-5
  • ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA 0-2, Israel – Kosovo 1-1

28 martie 2023

  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus 2-1, Kosovo – Andorra 1-1, Elveția – Israel 3-0

16 iunie 2023

  • ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA 0-0, Belarus – Israel 1-2, Andorra – Elveția 1-2

19 iunie 2023

  • ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA 2-2, Belarus – Kosovo 2-1, Israel – Andorra 2-1

9 septembrie 2023

  • ora 19:00 | Andorra – Belarus 0-0
  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel 1-1, Kosovo – Elveția 2-2

12 septembrie 2023

  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo 2-0, Israel – Belarus 1-0, Elveția – Andorra 3-0

Au mai rămas de disputat:

12 octombrie 2023

  • ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția

15 octombrie 2023

  • ora 19:00 | Elveția – Belarus
  • ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel

18 noiembrie 2023

  • ora 19:00 | Belarus – Andorra
  • ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023

ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus

Lasă un comentariu