Ionuț Nedelcearu (30 de ani) trece printr-o etapă dificilă în campionatul Rusiei, situație pe care Dinamo ar putea să o valorifice pentru a-l repatria.
După un an și jumătate de la întoarcerea în Rusia, fundașul și-a pierdut statutul de titular la Akron Togliatti. Evoluția sa ezitantă din meciul de deschidere pare să îl fi scos din grațiile noului tehnician, Srdjan Blagojevic.
Nedelcearu și-a pierdut locul de titular în Rusia. Dinamo ar putea profita
Românul a evoluat din primul minut doar în prima rundă, la înfrângerea severă de pe teren propriu în fața celor de la Zenit, scor 0-5. Notat de platformele de analiză ca fiind cel mai puțin performant fotbalist de pe teren, el a fost mutat pe banca de rezerve în următoarele trei confruntări.
Srdjan Blagojevic i-a mai acordat câteva minute doar în etapa a treia, în remiza albă cu Lokomotiv Moscova. În afară de acest episod, poziția fostului dinamovist a fost preluată de lusitanul Rodrigo Escoval (29 de ani).
Pentru Nedelcearu, această postură reprezintă o noutate la Akron, el fiind anterior un om de bază care rata jocuri exclusiv din cauza problemelor medicale sau a suspendărilor.
Această schimbare de conjunctură ar putea crește șansele celor de la Dinamo de a realiza mutarea. Andrei Nicolescu a recunoscut în această vară interesul pentru apărătorul lui Akron, punctând însă nivelul ridicat al cerințelor financiare ale jucătorului și ale grupării ruse.
Gruparea bucureșteană a adus un singur apărător central în această perioadă de transferuri – pe spaniolul Martin Pascual (26 de ani), venit de la Mirandes. Nicolescu a menționat că Nuno Campos solicită încă un stoper până la închiderea ferestrei de mercato.
Ionuț Nedelcearu: „E visul meu ca într-o zi să câștig un trofeu cu Dinamo”
Atenția roș-albilor pentru Nedelcearu nu este recentă, iar fotbalistul confirma într-un interviu acordat în iarnă că își dorește o revenire în țară la un moment dat.
„Cu Dinamo am vorbit, au mai fost câteva echipe interesate. Am spus de la început, dacă revin în România, doar Dinamo va fi. Sper și ăsta e visul meu, ca într-o zi să câștig un trofeu sau trofee cu Dinamo. Am avut mai multe oferte, și din Europa, dar și din România.
A mai fost interes din Polonia, Cipru, Italia, să continui, foarte multe echipe din Serie B mă doreau, dar am preferat Rusia. Am preferat să merg în Rusia, știam campionatul, știam la ce să mă aștept”, spunea Nedelcearu, în decembrie, pentru PRO TV.
Format de Dinamo, Nedelcearu a bifat 111 apariții pentru clubul din „Ștefan cel Mare” înainte de a fi cedat la Ufa în 2018. A mai evoluat pentru AEK Atena, Crotone și Palermo, iar în februarie 2025 a parafat un acord cu Akron Togliatti valabil până în iunie 2027.