Malcom Edjouma este jucătorul momentului la FCSB și a reușit să-l impresioneze pe Adrian Ilie cu ultimele sale prestații.
„Cobra” l-a lăudat pe omul care a marcat toate golurile FCSB-ului în ultimele două partide din campionat și spune că mijlocașul defensiv este unul dintre cei mai constanți jucători de la FCSB, alături de Darius Olaru.
„Îmi place. Am spus, chiar dacă nu are meciuri foarte bune, face o diferență undeva în timpul meciului. Și, din punctul meu de vedere, este cel mai constant din echipă, cel mai echilibrat. El și cu Olaru”, a spus Adrian Ilie, potrivit Fanatik.
- 5 goluri a marcat Edjouma în ultimele 9 meciuri din Liga 1
- 31 de partide, 8 goluri și 3 assist-uri are francezul la FCSB în actuala stagiune
Gigi Becali nici nu vrea să audă de o plecare a lui Edjouma
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, s-a felicitat că nu l-a cedat pe Malcom Edjouma în această iarnă, numindu-l indispensabil pe fotbalistul născut în Toulouse.
„Nu se pune problema, la ora asta, de niciun transfer. A fost vorba și de Malcom, dar bine că Dumnezeu a făcut de l-am ținut. E fotbalist, ce să mai?! E fotbalist valoros! Acum nu mai e de vânzare Edjouma. Echipa depinde de el”, a spus Gigi Becali.