Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, anticipează o luptă strânsă pentru titlu în sezonul viitor al Ligii 1.
Deși FCSB a câștigat campionatul detașat în acest sezon, Dragomir consideră că lupta pentru titlu va fi mult mai echilibrată în sezonul următor. El vede FCSB și CFR Cluj, care l-a readus pe banca tehnică pe Dan Petrescu, ca principale favorite la titlu.
Fostul președinte al LPF este de părere că Rapidul, sub conducerea lui Neil Lennon, ar putea fi o surpriză plăcută în sezonul următor, însă crede că echipei îi lipsesc resursele financiare necesare pentru a concura cu FCSB și CFR Cluj pentru titlu.
„Anul viitor campionatul îl va lua FCSB sau CFR Cluj. Dacă ia Rapidul cu Neil Lennon, înseamnă că Dan Șucu este un vizionar, un oracol, iar restul suntem niște oameni care mai avem de învățat.
Mai trebuie să mergem la școala fotbalului. Dacă aduce 4-5 fotbaliști de peste 4-5 milioane de euro jucătorul, poate să ia campionatul. Dar nu bagă Șucu atâția bani. Un singur nebun a băgat banii ăștia. E Gigi Becali.
Gigi Becali ar trebui să insiste pentru Chipciu, este de părere Dumitru Dragomir
Chipciu la FCSB. E o mare greșeală că nu l-a luat pe Chipciu la echipa națională. Niciun dintre fundași nu se compară cu Chipciu. Să fie clar. Joacă fundaș stânga sau dreapta de zece. Ați văzut ce capacitate de efort are și el și Nistor. Doi ani de zile va fi cel mai bun de la FCSB.
Ștefan Bană de la Universitatea Craiova se va vinde cu peste 10 milioane de euro, dacă va căpăta mai multă forță în picioare. Are știința jocului.
Eu de la Cârțu nu am mai văzut genul acesta de jucător. Ține bine de minge și dă pase filtrate. Nu sunt mulți care fac asta la noi”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.