Schimbarea siglei oficiale de la 1 iulie 2026 a provocat un val de nemulțumiri în rândul comunității de suporteri de la Dinamo. Contestarea noii imagini din Superligă a declanșat proteste dure orientate în special împotriva conducerii. Invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, președintele Andrei Nicolescu a clarificat situația, menționând că au existat trei variante grafice, iar versiunea finală nu a fost opțiunea sa preferată.
Disputele cu galeria și problema de la academie
Conducătorul din Ștefan cel Mare susține că relația cu reprezentanții fanilor este una constructivă, deși în spațiul public mesajele sunt contondente.
„Eu cred că singura contradicție cu suporterii e cea legată de siglă, dar care, în interior, cu reprezentanții suporterilor, este tratată de peste șase-șapte săptămâni într-o armonie foarte bună. Faptul că liderii nu comunică mai departe către suporteri acest lucru nu pot eu să-l comentez…”, a spus Nicolescu.
Întrebat de jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia despre zvonurile conform cărora revolta unui lider de galerie este cauzată de faptul că fiul acestuia nu mai prinde echipa la o categorie superioară de vârstă, oficialul a recunoscut că a auzit această ipoteză:
„Am auzit și eu teoria asta. A ajuns la mine și am constatat-o cu stupoare! Îl știu pe acel domn. Este un domn care este middle management, adică are o situație foarte bună. A dovedit că poate să fie un antreprenor foarte bun. Te aștepți de la dânsul să aibă o capacitate de gândire și de analiză peste media suporterului. Mi se pare incredibil că a putut măcar să se gândească la așa ceva”, a răspuns Nicolescu.
„Și-a propus să aibă o refulare cu mine pe tema asta. În momentul în care am auzit, efectiv am rămas stupefiat și, în momentul ăla, mi-am adus aminte că, într-adevăr, are un copil la noi și am dat telefon să aflu unde joacă copilul lui, că habar nu aveam! Dar cu asta ne tratăm, numai că n-are rost să discut despre asta, că mi se pare că e prea jos nivelul!”, a mai punctat președintele echipei.
Refacerea organizațională din cadrul academiei a dus la repartizarea corectă a tinerilor jucători pe grupele de vârstă aferente:
„Nu vreau să intru în detalii pentru că situația e destul de simplă. Pentru că noi aveam destul de puțini copii în academie până anul ăsta, juca și la o generație mai mare, adică juca în două echipe. În momentul în care am refăcut structura și au venit copii noi, mai mulți, el era mai mic ca vârstă decât grupa respectivă. Antrenorii au spus că rămâne la vârsta lui, la grupa lui, și că e foarte bun la grupa lui, dar nu să mai joace și la o grupă mai mare. E o chestie pe care am aflat-o întrebând, că altfel habar n-aveam”.
Negocieri pentru o nouă identitate vizuală
Conducerea și fanii caută în prezent alternative pentru modificarea actualului logo, prin intermediul unui grup de lucru comun și al unor agenții de specialitate.
„Reprezentanții liderilor de galerie din facțiunile importante sunt poziționați în sensul în care trebuie o schimbare. Și din perspectiva asta am ales să lucrăm împreună într-un grup comun cu niște reprezentanți ai lor care sunt specializați pe așa ceva și pot să-i reprezinte, ca să găsim, cu niște agenții, o identitate care să fie pe placul tuturor”, a explicat președintele.
„Pentru că identitatea actuală nu e a lui Nicolescu, nu e a lui Renovatio, nu e a nimănui. Identitatea actuală este creată dintr-o nevoie pe care Dinamo o avea de cel puțin 10 ani. Și ce am făcut noi, așa cum am făcut, chiar dacă poate fi interpretat că e greșit, este un pas înainte pentru Dinamo. Pentru că Dinamo, la acest moment, are o identitate proprie și poate să discute liber cu dumneavoastră, între suporteri, oriunde, despre o actualizare sau o amendare a acestei identități, dar o are Dinamo”, a mai spus Nicolescu.
„Eu am înțeles noua siglă și i-am înțeles povestea. Îmi dau seama că reprezintă mult din istoria lui Dinamo. Nu a fost alegerea mea! Eu aveam, dintre opțiunile pe care le aveam, o altă alegere… Dar nu cred că eu sunt capabil să generez un răspuns pertinent pentru un asemenea lucru. Pentru că noi am încercat, chiar făcând-o așa, un pic ascuns, să respectăm toate criteriile în urma cărora să alegem o siglă”, Andrei Nicolescu, președinte Dinamo.
De ce s-a lucrat în secret la lansarea emblemă
Conducătorul clubului justifică păstrarea confidențialității prin prisma precedentelor juridice și a riscului de a bloca marca în instanțe.
„Am exemplele altor mărci pe care au încercat să le înregistreze și domnul Negoiță, cred că și domnul Zăvăleanu. Care sunt încă în litigii, în diverse stadii, în dosare aflate în instanță. Și atunci singura manieră în care puteam s-o facem era asta!”.
„Cred că e un pas înainte ca acum, cu toate cărțile pe masă, cu o identitate proprie a lui Dinamo, fără o frică că cineva ar putea să ne condiționeze de ceva, să putem să discutăm și să găsim împreună, să agreăm exact identitatea pe care consideră și suporterii că o reprezintă pe Dinamo. Există această posibilitate ca sigla să fie schimbată”, a mai declarat președintele.
Sondarea viitoarei identități vizual-simbolice va implica o selecție colectivă în care va vota întreaga comunitate dinamovistă.
„O să vă dau o zonă internă destul de intimă din grupul de lucru… Există ideea, care cred că este foarte bună și trebuie analizată, ca, în momentul în care se alege agenția care să gândească în funcție de toate informațiile pe care le are, să vină cu două propuneri… Care să fie alăturate actualei sigle, iar votul final, cumva, cu reprezentarea suporterilor, a tuturor stakeholderilor (nr. părților interesate) de la Dinamo, să fie dat din aceste trei variante”, Andrei Nicolescu, președinte Dinamo.