Cine îi va lua locul lui Daniel Pancu pe banca naționalei U21 la Euro!?

Naționala U21 a României se pregătește intens pentru Campionatul European din vară, însă selecționerul Daniel Pancu nu va putea sta pe bancă la primele două meciuri, din cauza unei suspendări.

Pancu a dezvăluit că Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, este principala variantă pentru a conduce echipa de pe margine. De altfel, fostul internațional a precizat că și-a dat acordul pentru această soluție, însă situația nu este încă clarificată complet.

O altă opțiune rămâne Răzvan Rotaru, antrenorul secund al naționalei de tineret, care va fi pe bancă la amicalul din martie contra Portugaliei U21. Acest test ar putea oferi un indiciu asupra modului în care echipa va gestiona absența lui Pancu la startul turneului final.

Daniel Pancu: „Nea Mihai își dăduse acordul”

„În mod normal, nea Mihai își dăduse acordul. Mi-am dat și eu acordul, dar nu știu în continuare situația. Eu n-am ce să știu tot.

Acum, în Portugalia, voi sta în tribune, ca la EURO. Fac o simulare. Stau în tribună cu analistul video pentru a vedea ce se întâmplă. Eu, acum două luni, când a apărut în presă, am văzut știrea cu nea Mihai pe bancă. Apoi am vorbit. Eu, dacă sunt de acord, nea Mihai va sta pe bancă. Cine să stea? Acum, în Portugalia, va sta Răzvan Rotaru.

Am văzut atâtea meciuri cu antrenori suspendați. E turneu final, dar văd mult mai bine de sus. Ce să fac? Să stau pe bancă?”, a declarat Daniel Pancu, potrivit DigiSport.

Programul României la Campionatul European U21 (2025)

11 iunie: Slovacia – Spania (Bratislava), 19:00 | Italia – România (Trnava), 22:00

14 iunie: Spania – România (Bratislava), 19:00 | Slovacia – Italia (Trnava), 22:00

17 iunie: România – Slovacia (Bratislava), 22:00 | Spania – Italia (Trnava), 22:00

Lasă un comentariu