Ciprian Tătăruşanu (38 de ani), care a evoluat ultima oară la echipa saudită Abha, a anunţat recent că și-a încheiat cariera de jucător.
Ciprian Tătărușanu va fi prezent la meciul dintre FCSB și Petrolul, programat sâmbătă, 21 septembrie, pe stadionul Steaua.
Ciprian Tătărușanu, prezent la confruntarea FCSB – Petrolul
Într-un videoclip publicat pe rețelele de socializare ale FCSB, fostul portar, care s-a retras recent din activitate, a apărut purtând echipamentul de antrenament al echipei și a transmis un mesaj suporterilor roș-albaștrilor.
”Salutare tuturor! Sunt Ciprian Tătărușanu și vă aștept sâmbătă la meciul cu Petrolul, unde voi fi și eu prezent, pentru prima oară pe noul stadion din Ghencea”, a fost mesajul fostului portar.
De altfel, și roș-albaștrii și-au invitat suporterii la meci și au precizat că Tătărușanu va fi cel care va da lovitura de start.
”Proaspăt retras din fotbal, Ciprian Tătărușanu ne va fi alături la meciul cu Petrolul Ploiești, de sâmbătă seară.
Tataris va profita din plin de ocazia de a-i saluta încă o dată pe suporterii roș-albaștri și va da lovitura de start.
Eroul din poarta echipei noastre în multe meciuri de povestit nepoților vă așteaptă, la fel ca băieții noștri, în număr cât mai mare, pe Stadionul Steaua”, a fost anunțul celor de la FCSB.