Ciprian Tătărușanu (37 de ani) își încheie contractul cu AC Milan la finalul acestui sezon, iar viitorul portarului român este incert.
Aflat de aproape trei ani la AC Milan, Tătărușanu a apărat doar în perioadele în care titularii Gianluigi Donnarumma sau Mike Maignan erau accidentați. Presa din Italia a dat ca sigură plecarea goalkeeper-ului în vară și a numit câteva posibile destinații.
Ciprian Tătărușanu, înapoi la FCSB? Reacția lui Helmut Duckadam
Pe lângă câteva variante din Serie A, unde ar avea tot statutul de rezervă, presa din Italia a prezentat și posibilitatea ca Tătărușanu să revină la FCSB, club la care a evoluat în intervalul 2009-2014 și alături de care a cucerit patru trofee, inclusiv două titluri de campion.
Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei, nu crede într-o revenire a lui Tătărușanu la FCSB și se așteaptă ca goalkeeper-ul bucureștean să aleagă mai degrabă retragerea.
„Eu cred că se va retrage după AC Milan. Are și el o vârstă. Nu cred că îl mai pasionează neapărat să se întoarcă la FCSB. Cred că nu duce lipsă nici de bani, a jucat la echipe mari”, a spus Helmut Duckadam, pentru PRO TV.
De-a lungul carierei, Ciprian Tătărușanu a jucat pentru Juventus București, Gloria Bistrița, Steaua București (n.r. actuala FCSB), Fiorentina, Nantes, Lyon și AC Milan.
În 2015 a fost ales fotbalistul anului în România, iar în palmares și-a trecut campionatul cu AC Milan, două titluri cu Steaua București și două Cupe ale României și o Supercupă tot cu clubul patronat de Gigi Becali.
În prezent, Tătărușanu este evaluat la 600.000 de euro, potrivit Transfermarkt. Cea mai mare cotă a atins-o în 2016, când evolua pentru Fiorentina, 5 milioane de euro.