FCSB s-a despărțit de doi jucători în această iarnă, Ianis Stoica și Alexandru Musi, plecați sub formă de împrumut, însă Gigi Becali a admis că pot exista și vânzări în schimbul unor sume importante.
Unul dintre jucătorii de la FCSB care ar avea concrete în această iarnă este Adrian Șut (23 de ani). Gigi Becali a spus în noiembrie că a primit o ofertă de două milioane de euro de la Trabzonspor pentru mijlocaș, însă a refuzat-o, spunând că prețul cerut este de trei milioane.
Sparta Praga ar vrea să îl transfere pe Adrian Șut de la FCSB
Între timp, pe fir ar fi intrat și Sparta Praga, anunță site-ul suporterilor, e-sparta.cz. Impresarul Florin Vulturar a dezvăluit recent că echipe din Danemarca, Turcia și Cehia sunt interesate de transferul lui Adrian Șut, însă nu a oferit vreun nume.
Sursa citată susține că Slavia Praga are cinci jucători pe listă pentru fereastra de mercato din iarnă, iar printre ele se află și cel al lui Adrian Șut.
„Șut este un mijlocaș defensiv român, care este bine cotat în campionatul intern datorită calităților sale de lider. Agentul său a confirmat deja interesul pentru el. Mai are oferte din Danemarca și Turcia, dar încercăm să îl atragem pentru că românii au avut mereu succes aici (n.r – în Cehia)”, au scris cehii.
Sparta Praga ocupă locul 3 în campionatul Cehiei după 16 etape, cu 32 de puncte, la șapte lungimi în spatele liderului Viktoria Plzen.
În ultimii ani, la Sparta Praga au mai evoluat Nicolae Stanciu, Bogdan Vătăjelu și Florin Niță, ultimul fiind în continuare sub contract, chiar dacă nu a mai apărat de mai bine de un an.
- 12 titluri de campioană a Cehiei are în palmares Sparta Praga, ultimul în 2014.
Florin Vulturar, detalii despre ofertele primite de Adrian Șut
Pe lângă Trabzonspor și Sparta Praga, ar exista interes pentru Adrian Șut și din partea celor de la FC Copenhaga. Presa din Danemarca a stat recent de vorbă cu impresarul Florin Vulturar, care a oferit detalii despre situația mijlocașului.
„Suntem în dialog cu trei cluburi în acest moment: unul din Danemarca, unul din Turcia și unul din Cehia. Dar nu este profesionist să oferim nume de cluburi, mai ales că nici nu am aprobarea lor”, a spus Vulturar, pentru Tipsbladet.